Tensiuni în Guvern. Ministrul Rafila: Sunt gata să-i cedez domnului Arafat poziția de ministru al Sănătății

1135

Ministerul de Interne a supus dezbaterii publice un proiect de lege care vizează reorganizarea instituţiei, iar potrivit prevederilor documentului asistenţa medicală de urgenţă ar urma să fie coordonată de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, acuză că nu a fost informat despre acest proiect, ba mai mult, ministerul pe care-l conduce nu se află pe lista instituţiilor avizatoare. Rafila susţine că opoziţia sa nu are legătură cu persoana medicului Raed Arafat, ci cu activitatea medicală, care este finanţată de către Ministerul Sănătăţii. „Eu sunt gata să-i cedez domnului Arafat poziţia de ministru al Sănătăţii”, a afirmat Rafila, potrivit news.ro.

Potrivit prevederilor documentului, „MAI îndeplineşte, potrivit legii, următoarele atribuţii specifice domeniului afacerilor interne (…) asigură aplicarea unitară, la nivel naţional, a legislaţiei privind protecţia civilă, apărarea împotriva incendiilor şi gestionarea situaţiilor de urgenţă; asigură coordonarea integrată, la nivel naţional, a activităţilor de protecţie civilă, de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, de prim ajutor calificat şi asistenţă medicală de urgenţă; asigură, potrivit competenţelor, activităţi de sprijin aerian şi transport medical de urgenţă”.

„Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă coordonează integrat, la nivel naţional, activităţile de protecţie civilă, prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, asigurarea resurselor umane, materiale, financiare şi de altă natură, necesare restabilirii stării de normalitate, inclusiv de prim ajutor calificat şi asistenţă medicală de urgenţă”, se mai arată în document.

Prevederile referitoare la coordonarea asistenţei medicale de urgenţă au stârnit nemulţumirea ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Acesta susţine că nu a fost informat despre elaborarea acestui proiect de lege.

„Am fost surprins când am văzut acest proiect de lege promovat de MAI, eu nu vreau să intru în niciun fel de polemică cu nimeni în acest moment. În mod evident, asistenţa medicală de urgenţă (…) este în dreptul Ministerului Sănătăţii”, a declarat Alexandru Rafila, miercuri seară, la România TV.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.