Tensiuni în coaliție pe împărțirea ministerelor

1459

Sunt tensiuni din ce în ce mai mari în coaliție pe împărțirea ministerelor. Cu cât rotativa guvernamentală se apropie, cu atât discuțiile sunt tot mai aprinse.În acest moment, surse politice spun clar că premierul Nicolae Ciucă nu este dispus să renegocieze protocolul agreat în momentul în care s-a format coaliția, relatează Antena 3 CNN. În schimb, social-democrații vor să păstreze Ministerul Transporturilor, astfel că își doresc renegocierea.

Un lucru este clar: în luna mai, premierul Nicolae Ciucă își dă demisia, iar Marcel Ciolacu devine premier.

Tot atunci, un post de vicepremier și Secretariatul General al Guvernului trec la PNL, în timp ce PSD primește cancelaria prim-ministrului.

De aici, încep discuțiile. În prima variantă, se respecta protocolul, PSD cedează Transporturile și Finanțele și primește de la PNL Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene si Justiția. Social-democrații nu vor însă.

A doua variantă nou apărută este aceea să se modifice protocolul și să schimbe doar Finanțele cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Asta pentru că Ciucă își dorește Finanțele și astfel ar primi ceea ce vrea, însă PSD vrea la schimb Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene din 2 motive: nu este interesat de Justiție și nici nu vrea să lase la PNL ambele ministere cu bani.

A treia variantă ar fi să nu se schimbe nimic. Până acum nu este agreată nicio variantă în coaliție si rămâne de văzut dacă vor reuși să se înțeleagă și dacă va rezista coaliția acestei rotative guvernamentale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here