,,Tenis – Sportul fără limite”, proiect la academia lui Mergea

744

Florin Mergea Tenis Academy și Consiliul Județean Gorj lansează Tenis – Sportul fără limite. Mai multe activități sunt incluse și vizează segmente importante de vârstă. Pe pagina academiei au fost explicate condițiile prin care pot fi accesate cele patru proiecte componente:

,,PROIECTUL 1 – Inițiere în tenis – tenis gratuit (practicanți până la 18 ani)
Activitatea Inițiere în tenis – tenis gratuit (practicanți până la 18 ani) este foarte importantă pentru academie și comunitate, fiind organizată an de an încă de la înființarea academiei. Prin această acțiune se dorește atragerea tinerilor către mișcare și către tenis, un proiect pentru sănătate și educație sportivă și, de ce nu, accederea acestora în zona profesionistă și participarea la turnee naționale și internaționale. Acțiunea se va derula pe o perioadă de trei luni începând cu 16 iunie 2024 și va presupune participarea la activități de inițiere în tenis. Practic, pe o perioadă de 20 de zile (în timpul săptămânii), fiecare participant va avea acces la câte o oră de activitate pe zi cu suportul unui antrenor de tenis care va pregăti câte o grupă cu 8 participanți. Participanții vor fi selectați în urma unor sesiuni de înscriere liberă, condițiile de participare fiind: vârsta (până în 18 ani) și domiciliul (regiunea Sud-Vest Oltenia). Prin urmare, grupul țintă al acțiunii este reprezentat de tineri cu vârsta până în 18 ani din regiunea Sud-Vest Oltenia.

PROIECTUL 2 – Pregătire (cantonament) pentru performanță
Activitatea Pregătire (cantonament) pentru performanță reprezintă o acțiune de pregătire pentru performanță a unui număr de 15 sportivi ai clubului nostru pe o perioadă de 10 zile (8-17 iulie 2024), perioadă în care ne propunem ca sportivii participanți să atingă un nivel de pregătire superior și să își accelereze progresul. Sportivii participanți vor beneficia de o expertiză superioară din partea antrenorilor, preparatorului fizic și fizioterapeutului.
Prin urmare, grupul țintă al acțiunii este reprezentat de un număr de 15 sportivi legitimați ai clubului nostru. Programul celor 10 zile va cuprinde sesiuni de pregătire tehnico-tactică, fizică specifică și generală, sesiuni mentale, sesiuni de analiză video, refacere și recuperare în bazin, saună și masaj. De asemenea, vor avea un plan alimentar bine stabilit de către specialiștii academiei.

PROIECTUL 3 – Organizarea și derularea competiției sportive internaționale Florin Mergea Tennis Academy Trophy M15 Târgu Jiu
Competiția sportivă interna-țională Florin Mergea Tennis Academy Trophy M15 este o competiție care se regăsește anual în calendarul competițional mondial de turnee al Federației Internaționale de Tenis. România are dreptul de a organiza în anul 2024 un număr de 15 turnee mondiale, dintre care această competiție va fi organizată de către Asociaţia Club Sportiv Florin Mergea Tennis Academy la Târgu Jiu în luna august.
Câștigătorul competiției va primi 15 puncte ATP, puncte ce țin de clasamentul internațional de tenis. Turneul se adresează jucătorilor profesioniști de tenis masculin cu vârsta de peste 13 ani și este organizat sub egida Federației Române de Tenis și a Federației Internaționale de Tenis. Acest eveniment consolidează din nou contribuția noastră semnificativă la dezvoltarea generală a județului Gorj, atrăgând totodată un număr și mai mare de vizitatori străini și fonduri externe pentru economia județului.

PROIECTUL 4 – Pregătire centralizată și participare la Campionatele Naționale pe echipe U18 & Seniori, organizate de Federația Română de Tenis
Competiția Campionatele Naționale pe echipe U18 & Seniori va fi organizată de Federația Română de Tenis la București, în prima săptămână a lunii Octombrie, fiind o acțiune cuprinsă în calendarul național de competiții al federației pe anul 2024. Asociația Club Sportiv Florin Mergea Tennis Academy, fiind afiliată la Federația Română de Tenis și având rezultate notabile la alte competiții de nivel național la care am participat în perioada 2022-2024, are posibilitatea de a participa la competiție cu un număr de 12 jucători (6 fete și 6 băieți).
Astfel, pentru a putea participa la competiție cu o echipă competitivă și pentru a spera la o clasare cât mai sus în competiție, este nevoie ca înainte de participare jucătorii să participe la o sesiune de pregătire centralizată care are drept scop dezvoltarea superioară a jucătorilor cu scopul maximizării potențialului de joc. Activitatea de pregătire centralizată se va realiza pe o perioadă de o lună de zile (26 zile efectiv).
Prin urmare, grupul țintă al acțiunii este reprezentat de un număr de 12 sportivi legitimați ai clubului nostru care vor participa atât la activitatea de pregătire centralizată (sesiuni de pregătire tehnico-tactică, fizică specifică și generală, sesiuni mentale, sesiuni de analiză video, refacere și recuperare în bazin, saună și masaj), cât și la competiția propriu-zisă, la care se adaugă membrii staff-ului (doi antrenori și un preparator fizic)”.
„Suntem extrem de entuziasmați să lansăm acest proiect împreună cu Consiliul Județean Gorj. Este o oportunitate unică pentru tinerii noștri de a descoperi tenisul și de a-și dezvolta abilitățile într-un cadru accesibil și motivant. Credem cu tărie că sportul are un impact pozitiv asupra dezvoltării personale și sociale a copiilor”, a declarat Florin Mergea, fondatorul academiei.
„Sprijinirea tinerilor și promovarea unui stil de viață sănătos sunt priorități importante pentru Consiliul Județean Gorj. Suntem mândri să susținem inițiative care aduc beneficii comunității și care contribuie la formarea unei generații de tineri activi și sănătoși”, a adăugat Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.