Tendinţe în sezonul toamnă-iarnă 2019: Piese vestimentare, la modă

1394

Moda ne colorează mereu viaţa şi este şi o metodă prin care ne putem exprima faţă de cei din jur. Şi, cum toamna are la dispoziţie puţin timp pentru a se instala, noi suntem cu gândul la hainele pe care le vom purta în acest anotimp.

Inserţiile cu flori mici, medii sau mari, toate vor fi la mare căutare în toamna ce urmează. După cum am putut vedea la prezentările noilor colecţii Paco Rabanne, Praca şi Marc Jacobs, imprimeurile florale au decorat rochii, bluze şi fuste.
Un alt trend îl reprezintă pielea. Şi nu ne referim doar la jachete. Se poartă rochiile, pantalonii sau bluzele din piele. Cum le poţi combina pentru o ţinută de efect? Asortează piese din bumbac pentru a crea look-uri casual, lipsite de efort sau piese din mătase pentru contrast şi un vibe sofisticat.

Costumele, must-have
Dacă eşti fana costumelor, avem o veste bună pentru tine: se vor purta şi în următorul sezon de toamnă-iarnă.
Totuşi, trebuie să renunţi la ideea că un costum trebuie neapărat să fie negru sau gri. Încearcă o culoare puternică – este mult mai feminin – un imprimeu cadrilat sau cu dungi va fi şic în ţinutele office, iar un costum cu print floral va fi o piesă statement pentru cele mai îndrăzneţe.
Hainele în carouri se asociază mai mult cu zilele sumbre şi ploioase, iar în această toamnă vei vedea des acest imprimeu. Piesele vestimentare în carouri se vor găsi într-o varietate mare de culori. Pe lângă carourile negre, roşii sau maro, au apărut modele cu totul noi care aşteaptă să se instaleze în dulapurile noastre. În sezonul toamnă-iarnă se poartă şi printul animalier. Astfel printurile cu şerpi, leoparzi şi tigri nu vor lipsi din noile colecţii. Şi, din fericire, nu este deloc dificil să integrăm printul animalier în garderobă. Poate fi cu uşurinţă purtat pe rochii, fuste sau sacouri. În acelaşi timp sunt actuale şi accesoriile cu animal print. Sezonul care stă să înceapă probabil că va aduce în magazine şi o mulţime de piese vestimentare cu detalii din dantelă. Unii designeri au propus pentru sezonul de toamnă ţinute realizate integral din dantelă, alţii s-au limitat la a o adăuga la mâneci, gulere ori de-a lungul decolteului.
Sursa: peroz.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here