Temperaturi de peste 40 de grade. Risc mare de radiații UV

1208

Conform prognozei meteorologice Accuweather, ne așteaptă 11 zile de mega-caniculă, cu temperaturi ce vor depăși frecvent 40 de grade Celsius!

Accuweather anunţă că în București, termometrele vor indica valori de până la 42 de grade Celsius, iar riscul de radiații UV va fi extrem de ridicat. Este recomandat ca locuitorii să evite ieșirile în orele amiezii pentru a se proteja de efectele negative ale căldurii excesive.În luna iulie, Capitala va fi lovită de un val de căldură intensă, scrie Cancan. Începând cu prima săptămână, temperaturile vor urca treptat, atingând punctul maxim pe 14 iulie, când se așteaptă 42 de grade Celsius. După 18 iulie, se prognozează o ușoară răcire și apariția ploilor, cu temperaturi diurne de aproximativ 30 de grade și valori nocturne de 19-20 de grade Celsius. Pentru cei care caută un refugiu de la căldura extremă, muntele poate fi o opțiune excelentă. Conform ANM, temperaturile în zonele montane vor oscila între 14 și 24 de grade Celsius în prima săptămână a lunii iulie, scăzând la 14-15 grade Celsius pe 3 iulie și revenind la 22 de grade Celsius pe 8 iulie. Nopțile vor fi mai răcoroase, cu temperaturi între 8 și 13 grade Celsius . Probabilitatea de instabilitate atmosferică va fi mai mare între 2-5 iulie și după 10 iulie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.