Temperaturi de 40 de grade Celsius, ploi și vijelii

1564

ANM anunță că astăzi va fi cea mai caldă zi din întreg intervalul în care valul de căldură de origine tropicală va rămâne deasupra României.

Temperaturile resimtiţe vor fi de peste 40 de grade Celsius, iar cel mai rău va fi în vestul ţării.

Meteorologii anunță că valul de caniculă care a provocat mai multe incendii în Europa ajunge în România. Vineri ne apropiem de pragul unei zile de caniculă de 35 de grade în bună parte din țară, în partea de vest-sud-est a României, chiar și sâmbătă 35 de grade-38 de grade.

Pentru zona țării noastre avansul de aer foarte cald de origine tropicală se va resimți începând chiar de mâine când vom înregistra deja temperaturi în creștere comparativ cu ceea ce am avut în ultimele zile, deja 34 de grade la umbră, dar vom resimți cu siguranță deja peste 35-36 de grade.

Informare meteo de caniculă în sud, sud-est şi informare de ploi și vijelii în nod, nord-est şi centru, valabilă vineri, 15 iulie şi sâmbătă, 16 iulie.

Fenomene vizate: disconfort termic ridicat, instabilitate atmosferică temporar accentuată.

În intervalul menționat disconfortul termic va fi ridicat, local, în regiunile sudice și sud-estice, iar vineri (15 iulie) și în cele vestice, astfel încât indicele de temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here