Temperaturi de 15 grade la sfârșit de ianuarie!

673

Dacă de sărbătorile de iarnă am început să ne obișnuim cu lipsa zăpezii din peisaj, vremea ne-a oferit o surpriză „călduroasă” și la sfârșit de ianuarie. Termometrele au arătat sâmbătă și duminică nu mai puțin de 15 grade Celsius, asta în condițiile în care cu câteva zile înainte la Logrești au fost înregistrate minimele naționale ale perioadei, de minus 10 grade. În țară a fost atât de cald încât bucureștenii, de exemplu, au ieșit la plimbare în tricouri. La Târgu-Jiu oamenii încă și-au păstrat gecile pe ei, dar nu au găsit normal deloc astfel de valori indicate de termometre, cu atât mai mult cu cât exact cu un an în urmă ningea abundent. „E neobișnuit de cald. Nu mă așteptam la așa ceva, dar cred că trebuie să ne obișnuim de acum încolo cu așa ceva. Iarna copiilor noștri cred că așa va fi în viitor. Ninsorile vor fi tot mai rare. Anotimpurile s-au dereglat complet. Iarna pe care o știam odată o întâlnim spre primăvară, vara se duce mult până în toamnă, practic avem doar două anotimpuri, unul cald și altul rece și cu multă secetă ambele, din păcate”, a spus un localnic.În urmă cu un an viscolul puternic bloca stațiunea Rânca și drumarii luptau din răsputeri să facă față nămeților. Acum, șeful Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova face calculele economiilor realizate la început de an din cauza vremii bune și spune că milioane de lei nu au mai fost cheltuiți pe intervențiile generate de vremea rea de altă dată. „Sunt economii semnificative mai ales la materialul antiderapant. Cam 35% sunt cheltuielile mai mici la acest moment în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, pe întreaga regiune. În bani suma ajunge la 4 milioane de lei. La utilaje s-au făcut economii și aici de peste 1,3 milioane lei și mai sunt 200.000 de lei economii la nisip. Sunt economii considerabile pentru perioada din an în care ne aflăm”, spune directorul Bogdan Bratu.Acum nici vorbă de viscol la Rânca. În stațiune au urcat în weekend mii de oameni, dar care s-au bucurat doar de petece de zăpadă și de gheața existentă pe pârtii. La Târgu-Jiu băncile din parcuri și din zona centrală au fost pline de oamenii ieșiți la plimbare pe o vreme mai frumoasă ca în luna martie. Toți se gândeau însă că nu este normal un astfel de fenomen. „Stăm pe bancă la soare ca să ne bucurăm de vremea asta de primăvară. Nu e normal pentru perioada din an în care ne aflăm. În sinea noastră știm că nu e deloc normal așa ceva, dar ne bucurăm să vedem cât de frumos e acum. Nu e deloc în regulă pentru că în asemenea condiții copiii noștri nu vor vedea deloc zăpadă așa cum aveam noi când eram de vârsta lor. Noi făceam cazemate în mormanele de zăpadă, pe ei și dacă îi ducem la munte acum nu le putem oferi asemenea bucurii de care să își amintească mai târziu”, a spus o mămică aflată la plimbare cu copiii.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here