Temelescu l-a ajutat pe nea’ Mărin să fie miliardar pe banii Pandurii

250

Marin Condescu, fostul preşedinte al Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Târgu-Jiu, şi aghiotantul său, Viorel Temelescu, fost vicepreşedinte la clubul de fotbal, au fost trimişi ieri în judecată după o anchetă realizată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. Nea’ Mărin Condescu va trebui să răspundă în faţa instanţei de judecată pentru acuzaţiile de comitere a infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, delapidare şi spălare de bani, în timp ce Temelescu va trebui să se apere pentru acuzaţia de complicitate la înşelăciune şi uz de fals. Condescu este acuzat că a obţinut, cu ajutorul lui Temelescu, foloase necuvenite de pe urma clubului, în valoare de peste două milioane şi jumătate de lei, dar şi că şi-a însuşit în mod personal, tot necuvenit, în calitate de preşedinte al Pandurii, un milion şi jumătate de lei. Interesant este că Marin Condescu nu s-ar fi mulţumit doar cu aceşti bani, ci ar fi transferat încă un milion spre o firmă apropiată din Târgu-Jiu. Dosarul se judecă la Tribunalul Olt.

În rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, adus la cunoştinţa celor doi inculpaţi săptămâna trecută, se prevede că: “în sarcina inculpatului Condescu Marin s-a reţinut că în perioada 23.03.2011-29.09.2011, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de preşedinte al C.S. Pandurii Lignitul Tg-Jiu, a semnat în fals la rubrica «CESIONAR» şi a uzat de un număr de trei înscrisuri denumite contract de cesiune creanţe, cunoscând că acestea sunt false, pe care ulterior, prin intermediul inculpatului Temelescu Viorel, le-a prezentat spre semnare factorilor de conducere din cadrul S.N.L.O. Tg-Jiu, inducându-i pe aceştia în eroare, obţinând în acest mod un folos material injust în sumă totală de 2.503.933 lei”. Procurorii mai scot la iveală şi alte matrapazlâcuri realizate de cei doi, totodată sindicalişti la Federaţia Naţională Mine Energie, care au gestiont ani buni clubul de fotbal din Târgu-Jiu, susţinut prin banii minerilor şi energeticienilor din Gorj şi prin cei ai autorităţilor municipale.
“În sarcina aceluiaşi inculpat (n.r. Marin Condescu) s-a reţinut că în perioada 23.03.2011-29.09.2013, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de preşedinte al C.S. Pandurii Lignitul Tg-Jiu, prin folosirea unor contracte de împrumut fictive, care nu reflectă realitatea, acordate în calitate de persoană fizică către C.S. Pandurii Lignitul Tg-Jiu şi-a însuşit personal în mod necuvenit suma de 1.551.156 lei, la care se adaugă suma transferată sistematic către o firmă din Tg-Jiu de 1.080.000 lei, prejudiciind astfel interesele clubului sportiv”, mai comunică procurorii.

Doar o noapte în arest pentru miliardele furate
Temelescu şi Condescu au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi duşi în arestul IPJ Gorj, în noiembrie 2013, în momentul în care procurorului de caz, Emil Moţa, i s-a conturat cu adevărat multitudinea de infracţiuni pentru care cei doi au fost trimişi acum în judecată. Condescu şi Temelescu au spus însă, anul trecut, după eliberarea din arest că sunt nevinovaţi, dar materialul de urmărire penală spune acum altceva.
Acesta relevă că Marin Condescu mătrăşea banii Pandurilor, şi sume deloc de neglijat, cu ajutorul amicului de dosar Temelescu. “În sarcina inculpatului Temelescu Viorel, s-a reţinut că, neavând nicio calitate în cadrul CS Pandurii Lignitul Tg-Jiu, în perioada 23.03.2011-29.09.2011, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a procurat şi a uzat de un număr de trei înscrisuri false denumite contract de cesiune creanţe cunoscând că acestea sunt false pe care, ulterior, le-a prezentat spre semnare inculpatului Condescu Marin, preşedintele C.S. Pandurii Lignitul Tg-Jiu, acordându-i sprijin nemijlocit acestuia pentru procurarea unui folos material injust în sumă totală de 2.503.933 lei prin inducerea în eroare a factorilor de conducere din cadrul S.N.L.O. Tg-Jiu”, se arată în comunicatul procurorilor.

Propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile
În documentul în cauză se arată că procurorii au cerut iar arestarea preventivă a celor doi. “În temeiul prevederilor art. 330, art. 202 şi art. 223 alin. 1 lit. b şi c şi alin. 2 lit. b din C.p.p., prin acelaşi rechizitoriu s-a propus luarea măsurii arestării preventive pe o durată de 30 de zile, începând cu data încarcerării faţă de inculpaţii Condescu Marin şi Temelescu Viorel pentru infracţiunile descrise mai sus”, se mai precizează în acest act.
Avocatul lui Temelescu, Narcis Nădrag, a fost chemat de procurorul Moţa pentru a i se aduce la cunoştinţă schimbarea încadrării juridice conform Noului Cod Penal şi Noului Cod de Procedură Penală. “Aşteptăm să fim citaţi de Tribunalul Olt, unde s-a strămutat cauza. Dacă s-a cerut arestarea preventivă odată cu emiterea rechizitoriului o să fim citaţi de Tribunalul Olt. În momentul de faţă, clienţii sunt trimiţi în judecată. Nu ni s-a comunicat deocamdată rechizitoriul, aşteptăm. Noi considerăm că dacă procurorul a cerut arestarea preventivă, nu va avea succes”, a făcut public ieri avocatul Narcis Nădrag.
Clubul Sportiv Pandurii are o nouă conducere din luna martie a acestui an. Condescu a demisionat din funcţia de preşedinte al clubului de fotbal în luna ianuarie.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here