Teiul este un arbore impunător, ajungând la o înălţime de 30-40 de metri, foarte des întâlnit la ţară, pe dealurile împădurite până aproape de zonele muntoase, dar este tot atât de des întâlnit şi în orașe, cultivat în scop ornamental, îmbălsămând atmosfera din mai şi până în iunie, chiar şi mai târziu, cu parfumul florilor sale alb-gălbui.
De la tei se folosesc în scop medicinal florile şi frunzuliţele alungite de culoare galben-verzui, atât de specifice, numite bractee, cât şi scoarţa, care este măcinată şi administrată sub formă de pulbere ca atare sau în compoziţia unor unguente menite să amelioreze leziunile de la nivelul pielii.
Compoziţie: florile de tei şi mai ales bracteele conţin substanţe mucilaginoase, farnesol, flavonoizi, taninuri, vitamine, substanţe triterpenice şi chiar zaharoză, iar scoarţa conţine polifenoli şi heterozide cumarinice.
Acţiune: principiile active din flori şi bractee fluidifică secreţiile din căile respiratorii, înmoaie ţesuturile, diminuează stările de inflamaţie şi calmează tusea, intensifică transpiraţia şi au o acţiune antivirală netă. Farnesolul conferă preparatelor din flori de tei proprietăţi uşor sedative, iar flavonoizii produc efecte spasmolitice şi diuretice.
Indicaţii terapeutice: infuziile din flori de tei sunt indicate, în primul rând, în răceli, stări gripale, bronşite şi în general în infecţiile căilor respiratorii. Observaţii interesante s-au făcut în legătură cu folosirea infuziei de tei în pediatrie. Administrarea ceaiului de tei la copiii care suferă de gripă s-a dovedit a fi mai eficientă decât tratamentul cu substanţe de sinteză. Preparatele fitoterapeutice din flori de tei sunt binevenite în insomnii, în stările de tensiune psihică şi în tulburările cardiace pe fond nervos.
Administrare:
Infuzia se prepară fie din flori cu bractee – în cazul în care se folosesc 2 linguriţe la 1 cană cu apă – fie din flori fără bractee – în cazul acesta se foloseşte 1 linguriţă de flori la 1 cană cu apă. Se beau zilnic 2-3 căni.
În stările de nervozitate, insomnii etc., pe lângă infuzia din flori de tei, se poate recurge la baia generală cu ceai fitobalneologic calmant, în compoziţia căruia mai intră, pe lângă flori de tei, sulfină şi rădăcină de valeriană. Mierea de tei este recomandată în bronşite şi în insomnii pentru acţiunea ei calmantă şi antiseptică. Aceste efecte se amplifică dacă se bea ceai de tei îndulcit uşor cu miere de tei.
În uz extern se foloseşte în laringite, rinofaringite, amigdalite, stomatite sub formă de gargară, inhalaţii.
Contraindicații: deşi teiul prezintă atât de multe beneficii, această plantă destinată relaxării nu este recomandată tuturor persoanelor, mai ales celor care urmează un tratament medicamentos. Înainte de a consuma ceai de tei pentru beneficiile sale, orice persoană trebuie să consulte medicul, care îi va prezenta toate avantajele, dar şi dezavantajele acestei terapii cu flori de tei.
Printre persoanele care nu trebuie să consume ceai se numără gravidele (în special în ultimul trimestru de sarcină, pentru că substanţele din tei subţiază sângele şi creşte riscul de hemoragie postpartum), pacienţii cu anemie (împiedică absorbţia de fier), cardiacii (poate accelera ritmul cardiac) şi şoferii (teiul poate produce ameţeală şi stare de somnolenţă).
În cosmetică, pentru atenuarea cearcănelor, se aplică local, dimineaţa şi seara, comprese înmuiate într-o infuzie preparată din 4 linguriţe de flori de tei, fără bractee, la 1 cană cu apã.
Alexandra Cruceru
