Tehnocratul Grigorescu a numit omul lui Băsescu în CS-ul CEO

644

Fostul director al Complexului Energetic Hunedoara, Constantin Jujan, convins la finalul săptămânii trecute să se înscrie în Partidul Mișcarea Populară, audiat în 2015 într-un dosar al DNA care a vizat o serie de importuri efectuate la CEH, este membru al Consiliului de Supraveghere al CEO. Funcția avută în PSD nu l-a făcut  pretabil pentru Consiliul de Supraveghere, însă pe Andrei Maioreanu, vicepreședinte al organizației social-democrate din Gorj.

”Întâlnirea cu fostul președinte al României, Traian Băsescu, m-a făcut să mă decid. În săptămâna următoare mă voi înscrie în Partidul Mișcarea Populară. Urmăresc de multă vreme discursul președintelui Traian Băsescu. Consider că este un politician redutabil, iar mesajul mobilizator al partidului este singurul mod de a schimba ceva în societatea românească”, a declarat, duminică, pentru Gazeta de Dimineață, Constantin Jujan. ”Este o decizie voluntară, fără niciun fel de constrângeri sau aspirații pentru perioada imediat următoare”, a completat Constantin Jujan, deși știa că dosarul său se afla la Ministerul Energiei pentru un post în Consiliul de Supraveghere al CEO. De altfel, Jujan, fost director al CEH, și-a anunțat decizia în cauză când s-a întâlnit și fotografiat, duminică, la Țebea, cu fostul președinte al României, Traian Băsescu. Jujan, a condus o scurtă perioadă de timp Complexul Energetic Hunedoara, mai exact șase luni, pe parcursul anului 2015, fiind numit în funcție pe guvernarea PSD, deși nu era membru al social-democraților.
Probabil pasul spre PMP a făcut posibilă numirea de ieri a lui Jujan, care își pierduse speranțele că va face parte din acest organism bine plătit al CEO.
Din CS mai fac parte Robert Ghelasi- candidat în martie la funcția de Şef serviciu la Serviciul cooperare şi relaţia cu Parlamentul al ANRE, Cornel Bobâlcă-consilier juridic la Direcția Generală Societăți Comerciale a Ministerului Energiei, Dan Codescu, Florin Marin și Simona Fătu-reprezentanta Fondului Proprietatea la Societatea Națională a Sării SALROM SA.
Procesul de selecţie şi recrutare a fost desfăşurat, în baza legii, de o asociaţie independentă, formată din Pricewaterhouse Coopers Tax Advisors & Accountants și George Butunoiu Group.

Grigorescu vorbește de ingerințele politice nefaste
,,Persoanele selectate pentru a face parte din Consiliul de Supraveghere al C.E. Oltenia au sarcina de a recruta urgent un Directorat definitiv, care să continue implementarea planului de eficientizare a companiei. În lunile următoare, Consiliul de Supraveghere va trebui să prezinte un plan de dezvoltare pe termen scurt şi mediu, care să traseze direcţiile clare privind planul de investiţii, modernizarea grupurilor energetice proprii sau retehnologizarea carierelor de minerit. Mă aştept ca acest Consiliu de Supraveghere să ţină compania departe de ingerinţe politice nefaste, să curme risipa şi lipsa de integritate, protejând astfel interesele acţionarului, dar mai ales pe cele ale salariaţilor şi ale Gorjului. Indiferent cât de grea va fi această misiune, le voi sta mereu alaturi”, a fost singura explicație a ministrului Energiei, Victor Grigorescu, legat de numirea noului CS al CEO.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here