Țeapă, incompetență sau grup infracțional?! ,,Eroii de la Podul Jiului”, filmul plătit cu milioane de lei de către stat, a promovat regizorul Ministru

9173

* Filmul a costat 5 milioane de lei, jumătate fiind bani de la CNC și de la Ministerul Culturii
* Regizorul filmului, Sergiu Prodan, promovat Ministru al Culturii în Basarabia
* Statul închide ochii, Ministerul Culturii se face că plouă
* Ultima comunicare despre film, în decembrie 2020: ,,Mai avem o țâră și scăpăm..”
* Iunie 2022: niciun site, niciun trailer al filmului, nimic…
* ,,Ce se întâmplă nu este etic și nici profesional, ne este afectată imaginea noastră ca oameni de film”-Florian Anghel, regizor.

Sute de gorjeni au aplicat în urmă cu doi ani de zile pentru un loc de figurant, pe sume modice, în ceea ce trebuia să fie o peliculă istorică de cinci stele, intitulată ,,Eroii de la Podul Jiului”, ce urma să fie filmată în Gorj. Dornici să rămână în istorie și încântați de idee, gorjenii au făcut figurație mai mult din plăcere decât din interes financiar, considerând că filmul este unul care va face istorie. Și aveau la acel moment dreptate deoarece se vorbea, mai exact, despre un film cu un buget impresionant, de 5 milioane de lei, dacă este să dam crezare echipei din conducerea peliculei, jumătate din bani fiind subvenționați de stat. De altfel, firma care a stat în spatele filmului, CINEMAGIX ID SRL, a reușit să obțină, în baza unui proiect depus la Guvern, suma nerambursabilă de 1,44 de milioane de lei, deși ceruse initial 1,52 de milioane de lei. Asta, în martie 2019, cu cinci luni înainte de începerea filmărilor de la Gorj. Lucrurile nu se opresc aici, încă un milion de lei, firma îl obține de la Centrul National al Cinematografiei (CNC), o structură care susține producerea de filme românești. Interesant este că în 2020, la câteva luni de la finalizarea filmărilor din Gorj, producătorul anunță că filmul ,,e pe vine”, adică urmează să apară, ca apoi, timp de un an și jumătate, să nu se mai audă nimic despre peliculă. În mod surprinzător, regizorul filmului este promovat ministru, și nu oriunde și la orice. Acesta ajunge ministrul Culturii în Republica Moldova, lucru care denotă legături politice strânse între respectivul și politicul aflat la Putere. Filmul? Mai contează filmul?

La Gorj s-a făcut un film, în 2019, care a reușit să fie finalizat până în nebunia numită pandemie. Vorbim despre un film istoric care spune povestea reală a eroului Ioan Popilian şi a tinerilor bravi cercetaşi care l-au ajutat, cu arma în mână, să apere oraşul Târgu-Jiu de armata bavareză, în anul 1916.
Filmul a fost intitulat ,,Eroii de la Podul Jiului”, iar o întreagă comunitate a fost implicată benevol în această producție impresionantă, savurând decorurile, costumele și camerele sofisticate de filmat. Publicul a așteptat apoi filmul, timp de doi ani, dar… nimic. Prinși în vârtejul cotidian, cinefilii gorjeni au mai uitat să verifice unde e filmul, când apare scena de câteva secunde cu ei și, din păcate, prea puțini s-au gândit că filmul putea fi doar o afacere cu conotații politice.

Când PNL face filme…
Pentru a înțelege mai bine trebuie sa vă explicăm câteva detalii tehnice, pornind de la informația vitală că o parte dintre filmele românești se fac cu bani de la stat. Se depune un proiect, se aprobă suma solicitată, mai mult sau mai puțin, și firma privată primește banii, gen.
Dar până acolo trebuie să înțelegeți că, inițial, Schema de Ajutor de Stat pe Cinematografie, cu buget de 50 milioane de euro pe an pentru industria românească de film, a fost gestionată și distribuită de Comisia Națională de Prognoză, structură a Guvernului.
Ulterior, cu venirea PNL la guvernare, a fost mutată această schemă la Ministerul Economiei condus de PNL. După aceea, a fost mutată din nou, de data aceasta la Ministerul Turismului condus de.., de PNL, evident. Între timp s-a blocat orice finanțare pe această schemă. Bănuiala specialiștilor în film este că guvernanții liberali au sesizat neregulile și au zis ,,stop joc”.

Eroii de la Podul Jiului, filmul care a supt de la două țâțe
Cunoscând bâlbâielile din sistem, firma care a solicitat finanțarea pentru filmul ,, Eroii de la Podul Jiului” a reușit să obțină banii de la două organisme: Guvern, prin Comisia de Strategie și Prognoza, și CNC, prin Ministerul Culturii. Nu e vorba „decât” de 2,5 milioane de lei, bani cu care s-au și pornit filmările peliculei.
Mai exact, pe data de 11 martie 2019, la ora 13:20 (conform foto), a fost aprobat bugetul de către Statul Roman, pentru filmul „Eroii de la Podul Jiului”. Firma privată a solicitat suma de 1,5 milioane de lei (aproximativ 300 de mii de euro) și a primit 1.446 milioane de lei – adică aproape suma solicitată. Suma reprezenta 35% din bugetul total al producției cinematografice.
Bugetul, evident a fost umflat, dovadă că filmul nu e gata. Dar, sa zicem că sunt supoziții și filmul va fi gata, după ce regizorul se satură de-a joaca de-a ministrul. Dar vom vedea, ținem aproape…
Dar pentru a înțelege mai bine cum sta treabă, bugetul total al filmului reprezintă 1.5 milioane de lei de la stat, care înseamnă 35%, si restul de 65%, chipurile, aduc ei.
Rezultă un buget total de aproximativ 5 milioane de lei pentru filmul ,,Eroii de la Podul Jiului”, din care 35% plătit de România. Dar, unde este filmul, unde este un website al filmului, unde este un trailer al filmului, când se face o lansare, ce se întâmplă cu banii si speranțele oamenilor? La aceste întrebări nu avem răspuns deoarece regizorul filmului a ajuns între timp ministru al Culturii în Republica Moldova iar despre banii publici cheltuiți pentru filmul de la Gorj, cine să îl întrebe? Cei care i-au dat banii? Greu de crezut că ei l-au creditat politic pentru promovare .

Când nu toată lumea tace!
Din păcate pentru domnul regizor, actual ministru, nu toată lumea tace. Unii se și revoltă și asta pe bună dreptate, deoarece comunicarea despre film lipsește din decembrie 2020.
L-am contactat, în acest sens, pe Florin Anghel, regizor în București care lucrează în prezent la o pelicula românească care nu este finanțată de stat. L-am întrebat și pe acesta dacă a văzut vreo comunicare oficială legată de film, părerea regizorului Anghel despre toată situația o aveți mai jos: ,,Este nedrept pentru câteva sute de cineaști independenți, eu sunt unul dintre ei. Nu vorbesc în numele tuturor, dar nu ai cum sa iei milioane peste milioane de lei de la stat, de mai multe ori, ani la rând, din 2005 încoace… Și să nu mai dai banii înapoi. Sau, și mai rău, să nu mai livrezi filmul. Noi ne facem filmele cu bani de acasă și nu cerem nimic nimănui. ,,Eroii de la Podul Jiului” este un exemplu concret. Eu, unul, văd toată aceasta situație simplu: ori incompetență și amatorism și nu pot livra filmul, ori grup infracțional în forma continuată cu fraudare de fonduri de la stat. Nu știu care dintre variante este mai gravă, și nici nu e de competența mea să decid.”
De aici, trageți dumneavoastră concluziile. Vom solicita un punct de vedere premierului și Ministerului Culturii pe acest subiect și îi stăm la dispoziție domnului ministru din Republica Moldova și cu un punct de vedere legat de cele de mai sus. Până atunci, deschideți ochii, nu toți sunt eroi..
ANAMARIA STOICA

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here