Te crucești! Dorel a chemat popa să sfințească instalația oprită a UATAA

8130

UATAA, unitatea care asigură căldura și apa caldă în municipiul Motru, este oprită din data de 30 decembrie de la ora 18.00, problemele tehnice apărând din data de 28 decembrie, lucru sesizat de cetățeni. Uzina nu are, oficial, conducere dar fostul administrator special Dorel Drăghici și-a luat, cu de la sine putere, atribuții de director și s-a apucat să remedieze problema. Soluția găsită astăzi de liberal este șocantă și constă într-o slujbă religioasă susținută în uzină de un preot din zonă. Popa a dat în această după-amiază cu aghiazmă peste instalațiile gripate, asta în timp ce salariații chemați să remedieze defecțiunea râdeau pe înfundate. Măsură aceasta s-a luat la 48 de ore de când în apartamentele motrenilor este peșteră, familii cu copii sau persoane în vârstă tremurând de frig în locuințe și în noaptea dintre ani. 

Liberalul Dorel Drăghici, fostul administrator special al UATAA, cu de la sine putere coordonator al uzinei aflată în colaps, situație care afectează întregul oraș, a chemat astăzi preotul la sediul societății, acesta considerând că instalațiile, care nu vor să pornească de mai bine de 48 de ore, au nevoie de un imbold religios.

În timp ce preotul desfășura ritualul religios în incinta uzinei, salariații chemați să remedieze defecțiunea râdeau copios de măsură luată de Dorel Drăghici, care în loc să găsească remediu la aceasta defecțiune a apelat la astfel de metode disperate.

Din câte se vede însă nici măcar Dumnezeu nu mai pornește uzina, asta și pentru că păcura achiziționată de Dorel este de proastă calitate, lucru pe care angajații societății l-au semnalat încă din 27-28 decembrie când instalația nu mai dădea randament, nefiind în parametrii optimi.

Totul, deoarece păcura utilizata de UATAA nu arde corespunzător lucru care a dus la defectarea pompei, la arderea garniturilor, la defectarea altei pompe și la arderea unui motor.

De altfel, pompa pusă la dispoziția uzinei de către EMC, în urmă discuțiilor purtate la Comitetul de Urgență de azi, nu vrea să funcționeze. Asta, din spusele salariaților, pentru că pe instalație s-ar fi format dopuri care opturează transportul păcurei către injectoare.

Ar trebui ca, de urgență, să fie realizat un control de calitate la păcură, deoarece, de mult timp se suspectează faptul că acest combustibil utilizat de uzină este de proastă calitate dar se plătește ca unul calitativ. De altfel, angajații știu situația, și mai în glumă mai în serios, când vine transportul cu acest material se întreabă dacă păcură este „super plus” sau normală. Reamintim însă că prețul unei tone de păcură a crescut de la 2400 de lei la 3000 de lei.

Înainte de defecțiune, în stocul uzinei se aflau 60 de tone de păcură. Cu toate acestea, se așteaptă ca Dorel să se agite, în perioada imediat următoare, și că nu mai are păcură pentru funcționarea uzinei, asta după ce a amenințat primăria pe 22 decembrie că nu mai are cărbune pentru uzină decât până a doua zi, lucru rezolvat de primarie cu sprijinul CEO.

Fostul administrator s-a plâns și că nu mai poate vinde energie din 2022 din motive birocratice, dar problema a fost rezolvată, personal, de primarul Cosmin Morega.

Pe rețelele de socializare, localnicii din Motru arată că sunt supărați că îngheață în case, neînțelegând de ce nu se repune instalația în funcțiune, cine sunt adevărații vinovați și de ce liberalii dau vina pe primărie pentru o chestiune care are legătură cu uzină, știut fiind că UAT-ul nu poate remedia avarii sau verifica păcură cumpărată de unitate.

Situația este dramatică și se face încă apel de către autoritatea locală la organele de control, la poliție, la Prefectura, la CJ pentru a se interveni în vederea deblocării situației care afectează sănătatea populației și integritatea instalațiilor uzinei.

5 COMENTARII

  1. Dacă ar plătii toți cetățenii datoriile pe care le au față de uzina poate lucrurile ar sta diferite, ar avea banii necesari pentru investiții, salariile angajaților și combustibil de calitate și nu ar mai exista probleme în fiecare iarna. Toată lumea doar cere de la UATAA dar nimeni nu se înghesuie să-și plătească datoriile față de asociații și față de uzină.

  2. CONSIDER CA ACEASTA PROBLEMA NU TREBUIE SA FIE IN NICIUN CAZ DISPUTA POLITICA PENTRU CEI CARE NU AU FACUT NIMIC PENTRU ACEST ORAS IN ULTIMII 30 DE ANI. RUSINE LA TOTI CEI CE FAC ACEST LUCRU SI ISI BAT JOC DE REALIZARILE NOASTRE VECHI. RUSINE ! RUSINE ! RUSINE !

  3. Corecte informațiile în mare parte ,mai puțin competenta salariaților ce râdeau pe sub mustăți.Tot ei sunt cei care trebuia să verifice nivelul de păcură din bazinul de 200 tone,care ce sa vezi,era gol.Nu Dorel era cel calificat sa urce pe bazin.Vorbim despre manipulare și reavoință.

Dă-i un răspuns lui Ion Carlaont Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here