Taxe majorate la două facultăţi din cadrul UCB

382

UCB 2La facultăţile de Ştiinţe Economice şi Inginerie din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu taxele de studiu au crescut cu două milioane de lei vechi. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, motivul majorării celor două taxe este pus pe seama ratei inflaţiei.

Studenţii Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, care urmează cursurile celor două facultăţi au fost luaţi prin surprindere de majorarea taxelor. Totuşi, există un motiv pentru acest fenomen. „Nu au fost majorări de taxe la Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, modificările taxelor fiind făcute în funcţie de rata inflaţiei”, a explicat Mirabela Tufan, purtător de cuvânt al UCB Târgu-Jiu. Astfel, la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor taxa este de 2.200 lei de la 2.000, iar la Facultatea de Inginerie a fost majorată de la 2.500 lei la 2.700 lei. Pe de altă parte, reprezentanţii Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu spun că „în acest an, la Kinetoterapie taxa este mai mică; dacă anul trecut era 3.200 lei, acum este 2.800 lei. Şi la masterat taxa de studiu este de 2.500 lei, faţă de 3.000 lei cât era înainte. Pentru cei care profesează în domeniul învăţământului şi urmează un masterat la noi vom înjumătăţi taxa, adică aceasta va fi 1.250 de lei pe an”, a declarat Mirabela Tufan, purtător de cuvânt al Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu.

M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here