Taxă pentru centralele de apartament, din 2027

1718
  1. Tanczos Barna, ministrul Mediului, a anuțat că Parlamentul European și Consiliul au ajuns la un acord cu extinderea câmpului de aplicare a pieței carbonului și că prevederea este programată să intre în vigoare din 2027.

Măsura îi vizează și pe proprietarii de centrale de apartament care vor fi nevoiți să plătească o taxă de poluare.

Prevederea este programată să intre în vigoare undeva în 2027, dar este posibil să fie amânată cu un an dacă prețul la energie este ridicat.

În principiu, în 2027 se va aplica taxa pe fiecare metru cub de gaz, consumat atât în gospodării cât și în firmele mici și mijlocii. La fel, există o taxă și pentru carburanți.

”Dacă se va aplica această prevedere, în principiu, din 2027 se va aplica o taxă pe fiecare metru cub de gaz consumat atât în gospodării, cât și în firmele mici și mijlocii.

Dar, pentru noi, cel mai important lucru din această decizie este fondul social dedicat pentru climă.

Acest fond social va asigura României un venit în plus garantat, în comparație cu contribuția. Va fi un fel de fond de mediu pe care îl folosim noi acum, dar mult mai consistent”, a declarat Tanczos Barna, ministrul Mediului, pentru Antena 3 CNN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here