Taxa de intrare în curtea Spitalului Judeţean rămâne valabilă

135

IMG_2971De la începutul acestei săptămâni, persoanele care doresc să intre cu autoturismele în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu sunt nevoite să plătească 10 lei. Conducerea unităţii spune că nu va renunţa la această taxă, cu banii strânşi urmând a face parcări în toate cele trei locaţii ale spitalului.

 

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a luat decizia de a percepe o taxă celor care doresc să intre în curtea unităţii cu autoturismele. Taxa este 10 lei de autoturism, indiferent de timpul cât acesta rămâne parcat. În prima zi a acestei săptămâni, când taxa intrase deja în vigoare, se crease aglomeraţie pe strada spitalului, mulţi dintre şoferi spunând că nu este normal să plătească taxă de intrare în curtea unui spital de stat, unde merg pentru a duce sau a lua bolnavi. Cu toate acestea, conducerea spitalului spune că nu va renunţa la taxă, iar cu banii încasaţi se vor face parcări în incinta celor trei locaţii ale unităţii. „Taxa de intrare rămâne valabilă pentru toate cele trei locaţii. Cadrele medicale urmează să aibă un abonament, cu valoare aproximativ egală cu cea a parcării de reşedinţă. Nu ştiu cum a fost primită de cetăţeni, dar din punctul nostru de vedere, în toate locaţiile este o ordine de necrezut faţă de haosul care era în curţile interioare ale spitalului. Cadrele medicale nu trebuie să fie de acord. Eu sunt director executiv. Cadrele medicale acceptă ce hotărăşte conducerea, pentru bunul mers al lucrurilor. Conducerea unităţii este o conducere executivă, nu este o conducere aleasă. Cu banii vom face în toate locaţiile parcări care să mulţumească pe orice cetăţean care vrea să-şi parcheze maşina în siguranţă în curtea spitalului”, a explicat Vasile Stănculete, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu.

Taxa de parcare stabilită de conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu se aplică la toate cele trei locaţii din municipiul nostru. „Fie că este vorba despre Spitalul 700, cel de la Pasarelă sau cel de pe Tudor Vladimirescu, taxa se aplică unitar. Nimeni nu va fi scutit de plată, pentru că trebuie să rezolvam odată problema aglomeraţiei din curtea unităţii”, a declarat Vasile Stănculete, managerul SJU Târgu-Jiu.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here