Tătaru a luat 9,93 la concursul pentru postul de manager al Spitalului de Pneumoftiziologie

73

Tiberiu Tătaru rămâne manager al Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu. El a promovat concursul pentru postul de manager cu nota 9,93. În perioada următoare va fi demarată procedura de concurs şi pentru posturile de directori adjuncţi ai unităţii.

Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu este condus, din iunie 2009, de Tiberiu Tătaru. El va rămâne la cârma unităţii şi în următorii trei ani, la sfârşitul săptămânii trecute promovând examenul pentru postul de manager. Cele trei probe de concurs i-au dat emoţii lui Tătaru, însă rezultatul final a fost pe măsura pregătirii sale. „În urma desfăşurării celor trei probe ale concursului: proba scrisă – test grilă, susţinerea proiectului de management şi interviul de selecţie, domnul Tiberiu Tătaru, unicul candidat pentru postul de manager al Spitalului de Pneumoftiziologie, a obţinut media finală 9,93, fiind admis. În cursul zilei de 17 martie transmitem rezultatul concursului la Consiliul Judeţean, urmând ca acesta să emită actul administrativ de numire a domnului Tiberiu Tătaru în funcţia de manager, urmând să fie încheiat un nou contract cu o durată de 3 ani”, a confirmat Ion Măruţă, şeful Biroului Resurse Umane din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu.

Urmează concursul pentru directorii adjuncţi
Potrivit conducerii Biroului Resurse Umane al Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu va demara procedura pentru scoaterea la concurs a posturilor de directori adjuncţi. „În perioada imediat următoare vom demara procedura pentru scoaterea la concurs a posturilor de director medical şi director financiar-contabil, cu menţiunea că acestea pot  fi scoase la concurs doar după numirea managerului”, a precizat Măruţă.
La ora actuală, cele două posturi sunt ocupate de Iulia Căpitănescu – director medical şi Ion Ciochină – director financiar-contabil.
Minodora SUCEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here