Tatăl unui primar din Gorj primește bani din Fondul CEO de armonizare salarială

7577

Neregulile se țin lanț în CEO, cu privire la împărțirea banilor din Fondul de promovare/armonizare, destinat angajaților cu salarii mici din companie, a anunțat liderul Sindicatului Alfa, Alin Munteanu.

Amintim că șefii sectoarelor din cariere și termocentrale fac liste cu angajații care au salarii mai mici în comparație cu colegii lor care ocupă aceleași posturi, iar Fondul de promovare/armonizare ar fi trebuit să echilibreze aceste diferențe între venituri. Liderul sindical a descoperit că printre cei cu clase mari de salarizare și care urmează să beneficieze și de sume suplimentare de până la 400 de lei brut, din Fond,  este și tatăl primarului de la Țânțăreni: ”Sunt sunat zilnic de angajați, sunt multe nereguli în listele pe care le fac acei șefi. La Turceni, tatăl primarului Robert Ciutureanu, din Țânțăreni, urmează să primească bani din Fond, cu toate că și așa avea clasă mare de salarizare. Acesta este șofer de intervenție la termocentrala Turceni. În cazul de față, sindicatele de acolo trebuie să intervină. Cer Directoratului CEO să analizeze toate situațiile de acest fel și să le stopeze!”, a mai spus liderul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here