Un bărbat de 38 de ani, din orașul Rovinari, s-a ales cu dosar penal, duminică seara, după ce fiica sa de 15 ani a postat un mesaj pe pagina de Facebook a Asociației Uniunea Femeilor din Gorj, în care cerea disperată ajutor. ,,Vă rog, ajutați-mă! Sunați la Poliție!”, a scris minora. Aceasta și-a acuzat tatăl că ar fi bătut-o pentru că vorbea la telefon și că ar fi închis-o în casă. ,,Având în vedere aspectele semnalate, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari s-au deplasat la adresa indicată, unde a fost identificată minora de 15 ani, din orașul Rovinari și tatăl acesteia, în vârstă de 38 de ani, din aceeași localitate. S-a luat măsură conducerii acestora la sediul Poliției, pentru efectuarea de verificări și luarea măsurilor legale. Bărbatului i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj. Reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială si Protecția Copilului Gorj au început o anchetă în acest caz.
L.F.