Tatăl meu – un munte de cultură generală și un exemplu de conduită didactică

Foaie de suflet – pentru domnul profesor Teodor Voicu, 42 ani de activitate – se împlineau atunci (în prezent „tânărul nostru” pensionar savurează liniștea după 44 de ani de carieră didactică)

„V-am studiat îndeaproape, pentru că am vrut să văd acea coloană vertebrală, care am crezut că nu mai există în zilele noastre şi se pare că m-am înşelat. Există, una dintre persoanele care o deţin sunteţi dumneavoastră! îmi pare aşa de rău că timpul s-a scurs atât de repede, anii în care v-am avut ca diriginte, şi mai mult decât atât – aţi fost un al doilea tata care m-a sprijinit neîncetat cu cele mai înţelepte sfaturi – au trecut ca un sunet, iar cântecul copilăriei s-a terminat. Mustafa Kemal Ataturk afirma „Un bun profesor este asemeni unei lumânări. El se mistuie pe sine însuşi pentru a lumina calea altora”. La fel aţi făcut şi dumneavoastră, m-aţi învăţat mereu să-mi păstrez demnitatea şi să nu renunţ niciodată la ceea ce mi-am propus să devin în viaţă. Trece timpul, dar cât despre mine, am plecat la bord cu câteva lecţii de viaţă importante, necesare, lecţii pe care mi le voi aminti, şi caietul cu lecţiile acestea au pe copertă poza dumneavoastră, amprenta dumneavoastră! Mi-a plăcut umorul dumneavoastră teribil de mult, am notat chiar câteva expresii pe care le foloseaţi pentru a ne dezvolta cultura generală.
Vă mulţumesc pentru lecţiile de viaţă, pentru energia dumneavoastră şi dăruirea şi implicarea de care aţi dat dovadă şi nu o luaţi ca pe o cascadă de complimente gratuite, ci priviţi-le ca aprecieri sincere. După terminarea clasei a VIII-a sper să aud de dumneavoastră că sunteţi la fel de energic şi cu sufletul tânăr, la fel ca şi acum, şi ştiu că multe cadre didactice vor mai apărea, dar nimeni nu mă va convinge să-mi schimb cele trei modele din viaţa mea – regretabila doamnă învăţătoare Voicu Maria, domnul diriginte Voicu Teodor şi bineînţeles doamna profesoară de limba şi literatura română Pânişoară Elena-Ştefania!
Popescu Georgiana- Adriana – fostă elevă la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”, în prezent studentă la Jurnalism la Universitatea din Craiova)
„Cuvintele unui om aşa mic ca mine ar fi de prisos în faţa dumneavoastră. Cuvintele nu ar reprezenta mulţumirea mea şi bucuria de a avea un diriginte asemenea dumneavoastră. Am învăţat ce înseamnă respectul, demnitatea şi puterea de a face faţă greutăţilor.
Sunteţi motivaţia culturii, inspiraţia care pluteşte şi prinde contur asupra oamenilor. Tot de la dumneavoastră am cules faptul că inteligenţa este cea mai puternică armă. Alături de dumneavoastră am ajuns la etapa naţională a concursului Istoria şi tradiţiile minorităţilor rrome.
Vă mulţumesc pentru că m-aţi ajutat să disting binele de rău, cum să îmi aleg modelele în viaţă, cum şi de unde să mă inspir, pentru faptul că aţi luptat pentru noi, ne-aţi protejat şi aţi avut încredere în noi, iar în ultimul rând si pentru simplul fapt că sunteţi dirigintele meu, motivaţia mea pentru cultură.” Gorăcel Anemona – fostă elevă la Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, în prezent studentă la Facultatea de Psihologie de la Timişoara
„Am ajuns şi la finalul clasei a VIII-a. Încă îmi amintesc când am păşit în clasa I, unde am învăţat să scriu mama şi unde am avut parte si de o a doua mamă. îmi amintesc chipul luminos al doamnei mele învăţătoare, Mia, pe care noi, copiii, o urmam oriunde precum nişte puişori. Eram mici, timizi si nu ştiam prea multe, dar datorită vorbelor blânde pe care le primeam de la dumneaei am avut doar de învăţat.
După ce acest înger ne-a fost luat, în continuare a rămas alături de noi domnul diriginte, care ne-a oferit aripa sa protectoare, întotdeauna îşi dă seama după expresia feţei noastre dacă suntem fericiţi sau trişti. îmi place să-l ascult pe domnul diriginte vorbind, deoarece nu te poţi plictisi. Ştii cu siguranţă că tot ceea ce auzi este corect şi nici o greşeală nu se poate strecura şi întotdeauna pentru a mai destinde atmosfera ştie când să glumească. Aceleaşi cuvinte de laudă le am şi pentru fiica dumnealui, domnişoara Ștefania. îmi doresc sa fiu plină de viaţă ca dumneaei. Am învăţat că dacă nu zâmbeşti îndeajuns de mult, vremea poate deveni plină de lacrimi reci. Sunt încă un copil, dar ştiu că „Nu întotdeauna dacă zâmbeşti înseamnă că eşti fericit, aşa cum, dacă nu plângi, nu înseamnă că nu eşti trist”.
Au trecut momente grele, dar domnişoara Ștefania este puternică şi îmi place când zâmbeşte. Un singur mulţumesc nu ar fi îndeajuns pentru întreg efortul pe care aceste trei persoane minunate le-au făcut pentru viitorul meu, dar ştiu că prin alegerile mele îi pot face mândri de mine şi aşa vor şti ca eforturile depuse nu sunt în zadar.” Creţu Miruna – elevă la Colegiul Naţional „Tudor Arghezi”- Tg. Cărbuneşti.
„Vă doresc multă sănătate, fericire şi tot ce visaţi să vi se îndeplinească, pentru că meritaţi! încă din clasa a V-a am avut privilegiul de a ne fi diriginte, iar în tot acest timp mi-am dat seama că sunteţi o persoană minunată, onestă, amuzantă, inteligentă, ştiind să ne atrageri în mrejele învăţăturii, orele devenind foarte captivante. Am aflat foarte multe lucruri de la dumneavoastră, cât şi de la doamna Ștefania, o doamnă profesoară deosebită: să fim uniţi, să spunem mereu adevărul, chiar dacă trebuie să suportăm consecinţele şi să nu dezertăm de la idealul nostru… Dumneavoastră aţi contribuit la formarea celei mai bune versiuni a fiecăruia dintre noi! Vă mulţumim pentru toate activităţile extraşcolare şi excursiile organizate cu mult interes. Sunteţi un model demn de urmat! Mă bucur că am avut şansa de a vă fi elevă. Cu preţuire şi dragoste, eleva Sgurescu Adriana Mihaela – fosta elevă la Colegiul Naţional „Spiru Haret”, în prezent educatoare la Grădiniţa de pe Strada Griviţa, Tg. Jiu).
La final, rândurile pe care le scriu trec plan secundar, după cele prezentate de copii – ceea ce reprezintă tatăl meu pentru şcoală este cert – un izvor nesecat de cunoaştere, cultură, demnitate, optimism, umor, energie indiferent de trecerea anilor… Tatăl meu este un tezaur de care noi, cei care avem privilegiul de a-i fi colegi, ne bucurăm zilnic! Să ne trăieşti o mie de ani! – cu modestie şi iubire eternă, fiica ta, Ştefania Pânişoară!
În final, aş dori să punctez dorinţa pertinentă a domnului profesor Valer Iosu, bun coleg şi profesor implicat în actul educaţiei. Dumnealui a propus ca domnul Teodor Voicu să fie declarat cetăţean de onoare al satului Albeni. Eu îi mulţumesc pentru această propunere, pe care tatăl meu a respins-o cu modestie, motivând că nu mai are nicio astfel de aşteptare. Îşi doreşte linişte şi tăcere…
Prof. Ştefania Pâinişoară