Pe timpul regimului comunist de tristă amintire după cel de-al Doilea Război Mondial, după detronarea Regelui Mihai şi la conducerea României luată de dictatorul comunist Gheorghe Gheorghiu Dej a propus ca ţăranii să fie categorisiţi în trei clase sociale în ţărani chiaburi, ţărani mijlocaşi şi ţărani săraci. Dar să se aplice cote obligatorii de cereale, fructe, vin şi ţuică în raport de categoria socială pe care să le predea la centrele de colectare pe care le fixa Sfatul Popular cu aprobarea secretarului biroului comunal al PCR, agentul agricol Ion Floroiu Prian şi preşedintele Sfatului Popular al comunei Pocruia fostul muncitor forestier Petre Tomoniu.
Tatăl meu care avea o suprafaţă de teren agricol de 2,86 hectare şi pentru că a avut prăvălie în sat până în luna noiembrie 1949 a fost categorisit chiabur şi camera unde a fost prăvălia a fost ocupată de bufetul Cooperativei de Consum, iar etajul casei de Postul de Miliţie, iar părinţilor mei le-au mai rămas două camere în curtea casei pentru locuit şi bucătărie.
A fost tatăl meu obligat să predea la centrele de colectare a produselor următoarele: 750 kilograme ştiuleţi de porumb, 350 kilograme grâu boabe, 500 litri lapte de la cele două vaci care puse la jug arau pământul pentru însămânţatul grâului şi porumbului cât şi la car pentru transportul celor necesare, 100 kilograme carne de vită pe care plătea celui care ducea vaca sau viţelul la Baza de Colectare a animalelor, 25 kilograme carne de porc pentru care se preda ca şi carnea de vită, 200 kilograme struguri, 200 kilograme prune, 70 kilograme mere care se preda la centrul de colectare unde era achizitor Vasile Ioviţa Moxu în locul numit În Sălci pe malul drept al râului Pocruia, iar 700 kilograme fân îl ducea la Centrul de Colectare din Apa Neagră.
Dar aceste produse părinţii mei ca să achite aceste cote obligatorii au fost nevoiţi să le cumpere ca să nu fie pedepsiţi şi pentru a face rost de bani mama mea şi-a vândut costumele cusute de dânsa pe pânză, opregele, şoarţele şi cârpele de borangic ţeute de dânsa în război. Iar tatl meu a vândut un teren în locul numit Valea Pocruii lui Nicolae Paraschivu Şerban unde cultiva cânepă, in şi zarzavaturi, iar o sălişte în locul numit Vălcele, lui Costică Brujan care şi-a construit o casă şi toate dependinţele necesare pentru gospodăria lui. În vara anului 1952 când a secerat grâul din Lunca Pocruii şi snopii duşi pentru a fi treieraţi şi vânturat grâul la centrul de colectare din Vâneaţă unde când a pus sacii pe cântar ca să fie duşi pentru achitarea cotei de grâu, a mai rămas restanţă 43 kilograme pentru care am luat sub formă de împrumut grâul până găsesc să-l cumpăr de la Costică Sarcină căruia i-am dat amanet o trăsură pe care mi-a restituit-o când i-am dat grâul cumpărat de la piaţa din Baia de Aramă.
Dar au venit necazuri şi mai mari în ziua de 14 octombrie 1952 pe care am numit-o cea mai neagră zi din viaţa familiei noastre din cauza răutăţilor aplicate de biroul comunal PCR din Pocruia care au obligat părinţii să lase libere cele două camere pe care le mai avea de locuit pentru noul venit preşedinte la Sfatul Popular Pocruia, minerul ungur de la Mina Brad din judeţul Hunedoara. Şi când ungurul Ioji Harda a venit în curtea casei noastre cu secretarul PCR Ion Floroiu a zis către mama mea:
– Chiab uroaico să părăseşti locuinţa că o să locuiesc eu cu nevasta şi cele două fetiţe ale mele şi cele două paturi să fie pe ele ce este necesar, cât şi vesela necesară, că nu o să vină nevasta mea din locuinţa Minei Brad cu ele la Pocruia să le folosim.
– Dar noi unde să locuim tovarăşe preşedinte a zis mama mea?
– Locul vostru al chiaburilor este în Bărăgan sau la barăcile unde locuiesc cei care construiesc Canalul Dunăre-Marea Neagră.
Şi când mama mea punea într-un car ce îi mai lăsase Harda să ia, am venit şi eu de la Şcoala Pedagogică din Târgu-Jiu unde eram elev în anul patru, ultimul de studiu când în luna iunie deveneam în urma examenelor susţinute, învăţător, am fost chemat la cancelaria şcolii de pedagogul Petre Nanu să mă prezint la domnul director Cornel Cârstoiu şi când m-am dus în cancelarie la dânsul, mi-a zis:
– Ciolacule mi-a venit o adeverinţă de starea materială şi socială de la Sfatul Popular Pocruia pe care e scris că tatăl tău posedă 2,86 hectare pământ agricol, dar este categorisit chiabur pe considerentul că a avut prăvălie în Pocruia până în anul 1949, deci a fost exploatator şi din momentul de faţă eşti exmatriculat din şcoală şi din internatul şcolii noastre, deoarece Şcoala Pedagogică nu are voie să aibă elevi ai căror părinţi sunt chiaburi cu idei ale regimului burghezo-moşieresc.
Auzind ce mi-a spus domnul director am început să plâng şi am urcat în dormitor la etaj şi am luat ce îmi aparţinea cât şi din pupitrul băncii din sala de clasă puse toate într-o sacoşă şi am plecat pe o distanţă de 35 kilometri mergând fără mijloc de transport până la Pocruia. Casa noastră fiind ocupată de Harda, am locuit ka cumnatul meu Nae Bocean într-o cameră unde era un pat, iar pentru mine au fost prinse în cuie doi lănteţi punându-se peste scânduri o plapumă în loc de saltea şi o pernă, dar încontinuu mă trezeam şi mă gândeam să găsesc undeva să muncesc pentru a câştiga bani atât de necesari familiei. Dimineaţa când m-am spălat am văzut în oglindă primele fire de păr alb şi când am ieşit în şosea m-am întâlnit cu pădurarul Ocolului Silvic Tismana, nenea Nicolae Popescu (Cucu) vecinul nostru care auzise de necazurile familiei noastre şi mi-a spus că s-au marcat arbori pe valea râului Pocruia la Bârjani, arbori ce trebuie fasonaţi în metri steri pentru care lemnele stivuite erau plătite cu cinci lei metru ster, adică lemnele tăiate în lungime de un metru şi stivuite pe pământ şi un metru înălţime pe un metru lăţime şi pentru o săptămână lucrată se dau contracost din câştigul realizat pentru munca depusă un kilogram slănină sărată, un litru ulei de floarea soarelui, un kilogram peşte sărat, un kilogram boabe fasole uscată, şase kilograme pâine semineagră. A doua zi împreună cu Nae am luat două sticle de un litru pentru ulei, o oală de pământ în care să fierbem mâncare, două străchini, două cuţite, două linguri, o tigaie cu trei picioare, un ferăstrău, două securi şi am plecat la pădure unde până seara am reuşit să tăiem şi să stivuim şase metri steri pentru care am realizat 30 lei, iar valoarea alimentelor era scăzută din banii câştigaţi pentru munca depusă şi tatăl meu avea de acum bani să cumpere cele necesare pentru achitarea cotelor stabilite de agentul agricol. Într-o duminică m-am întâlnit cu Vasile Crânguş care lucra tot în pădure la fasonatul lemnelor în munte la capătul liniei ferate pe marginea râului Tismana care mi-a spus că urcă lunea în munte la frâna vagoanelor pe care sunt încărcate lemnele şi ia alimentele de la magazinul forestier din Tismana, unde în fiecare zi de luni este maistrul forestier Sala care scrie fiecare muncitor într-un registru cu valoarea alimentelor primite şi pontajul pentru munca prestată, se doarme într-o baracă din scânduri cu acoperişul din şindrilă în vârful lui o deschizătură cu diametrul de un metru prin care să iese fumul din vatra focului unde se pregăteşte mâncarea. Pe nişte butuci sunt prinse scânduri peste care se pun ramuri de crengi de brad şi frunze uscate acoperite cu pături fiind socotită salteaua pentru dormit. Se lucrează zi lumină cu pauză doar atunci când se mănâncă şi se coboară sâmbăta cu trenul forestier. Şi a fost adevărat ce a spus Crânguş că eu cu Nae am câştigat mai mulţi bani şi după trei săptămâni am coborât din munte să mă angajez frânar la vagoanele ce erau încărcate cu lemne pentru CPL Târgu-Jiu unde erau nevoie de doi frânari, aşa cum mi-a spus Nelu Istudor Coanteş care era şi el muncitor la IFET. Bucuros de ce am auzit am scris o cerere pentru angajare şi m-am dus la biroul directorului IFET Tismana fostul şi el muncitor forestier Bordânc căruia i-am spus necazurile familiei şi dorinţa mea de a munci şi după ce i-am spus el a zis:
– Dă bă cererea încoa că văd că ai venit cu ea scrisă să pun avizul.
I-am dat cererea scrisă pentru angajare pe care Bordânc a scris:
“Eşti fiu de chiabur duşman al regimului comunist şi eşti un pericol pentru deraierea vagoanelor. Director Gh. Bordânc. Apoi a zis că dacă nu-mi convine să îl reclam chiar la Stalin.”
Am găsit totuşi un om cu suflet bun pe pădurarul Ion Duici care era şeful depozitului unde se încărcau vagoanele cu lemne pentru CPL Târgu-Jiu unde am lucrat până pe 25 martie 1954 când m-am dus să muncesc la Târgu-Jiu şi dacă eram fiu de chiabur unde m-am dus am fost refuzat şi norocul meu a fost că la Târgu-Jiu am întâlnit un fost coleg de la Şcoala Pedagogică din Târgu-Jiu care mi-a spus că este nevoie de muncitori la TAPL din Lupeni. Bucuros de cele spuse m-am dus la Pocruia de unde mi-am luat actele şi îmbrăcămintea necesară şi când am ajuns acasă l-am întâlnit pe secretarul organizaţiei UTM, Nicoale Paraschivu Deşca cel care mi-a spus să merg la şedinţa UTM că a venit de la raionul Baia de Aramă instructorul UTM tovarăşul Cruceru, dar să iau şi carnetul de membru şi un leu pentru cotizaţie. Şi când m-am dus acolo, instructorul Cruceru mi-a scris cu cerneală pe carnet exclus, că eşti fiu de chiabur. Aşa că am plecat acasă, mi-am pus într-o sacoşă cele necesare şi m-am dus să lucrez ca muncitor la TAPL din Lupeni unde era şeful depozitelor de băuturi şi de alimente consăteanul meu Aurel Cocină şi mi-a făcut angajarea cu un salariu de 420 lei pe lună şi când duceam cu căruţa marfa la bufetele şu restaurantele din Lupeni, Bărbăteni şi Paroşeni, gestionari îmi ofereau bani pentru că duceam marfa în magazia unităţilor comerciale, salariul îl trimiteam la Pocruia părinţilor. La depozitul TAPL din Lupeni erau muncitori din Pocruia, precum: Gore Dodenciu, Victor Semenescu (Căpriţă), Nicolae Brujan, Gicu Dodenciu şi eram acazaţi într-o cameră la un crescător de oi pe un deal într-o cameră cu un pat comun cu scânduri prinse pe ţăruşi înfipţi în pământ, iar ca saltea erau piei cu lână de la oi şi berbeci sacrificaţi pentru a vinde carnea în Piaţa Centrală locuitorilor oraşului. Dimineaţa când m-am sculat aveam multe blânde pe burtă şi pe şoldurile picioarelor şi excremente pe cămaşa pe care o îmbrăcam seara când mă culcam şi când nenea Gore Dodenciu m-a văzut că îmi pică lacrimile din ochi mi-a zis:
– Nu mai plânge Sandule de ce au făcut păduchii pe corpul tău şi cămaşă că păduchii sunt blânzi poţi să-i prinzi, purecii sunt ai dracu că sar.
A doua zi m-am dus la biroul şefului de depozit Aurel Cocină şi i-am spus de necazul meu cu păduchii şi el mi-a spus ca să mă depozitez şi să-ţi dau ordinul venit Comisariatul Militar să pleci la muncile agricole pentru 45 de zile la Mănăştur în Banat raionul Arad. Când am ajuns acolo ne-a dat echipament militar de reformă de la o Unitate Militară din Timişoara fiind cazaţi toţi care ne-am dus acolo la un detaşament de muncă în casa unui fost boier care a fost expropriat şi dus la Canalul Dunăre-Marea Neagră iar nouă militarilor ne-a dat câte o pătură şi o pernă să dormim pe duşumea. Dimineaţa s-a făcut un careu cu noi şi comandantul un locotenent şi el concentrat a spus să iese în faţa frontului care se pricep să gătească mâncare să aleagă un bucătar şi un veselar după care caporalul venit şi el de la Timişoara pentru aprovizionarea cu alimente ne-a chemat în sala de mese şi ne-a servit cu o bucată de brânză, o bucată de pâine şi una de praz. După ce am servit masa dimineaţa ne-a dat la fiecare militar o gamelă din aluminiu şi o lingură cu care să mâncăm la amiază acolo unde suntem duşi pentru culesul porumbului a IA Sului unde după ce am servit masa, ne-am urcat într-o remorcă trasă de un tractor care ne-a dus unde să culegem porumbul unde ne aştepta brigadierul Fermei IA Sului care a spus că fiecare militar are ca normă să rupă de pe tulpina porumbului drugile despănuşate de pe două rânduri însămânţate şi la orele 12.00 vine căruţa Fermei cu bidoanele cu mâncare. Şi a avut dreptate ce a spus că la ora fixată a venit căruţa şi dintr-un bidon ne-a pus apă cu un polonic să ne spălăm pe mâini, apoi ne-a dat porţia de pâine feliată, după care ne-a pus cu polonicul în camelă ciorbă din carne de oaie cu praz şi felul doi tocană de carne de oaie tot cu praz şi acest meniu a fost toată perioada cât am fost la Mănăştur.
După 45 de zile cât am fost la muncile agricole bucuroşi când ne-am îmbrăcat în hainele noastre că vom merge acasă la noi, au venit doi subofiţeri de la Detaşamentele de Muncă, unul pentru construcţii la Deva şi unul pentru Mina pentru scoaterea cărbunelui de la Lupeni şi ne-a spus că fiecare militar să îşi continue stagiul militar unde doreşte. Eu care îmi aveam domiciliul stabilit în Lupeni, dar după o săptămână an fost detaşat la Detaşamentul de Muncă din Podari în apropiere de Craiova, datorită ordinului venit de la DMR Bucureşti că nu este permis satisfacerea stagiului miliotar în raionul unde ai domiciliul stabil. La Detaşamentul de Muncă din Podari am fost repartizat la o staţie pentru pregătirea cimentului pentru cele două alei pentru intrare şi ieşire la cele două fabrici, una pentru obţinerea uleiului comestibil şi una pentru producerea zahărului. Dar după două luni de zile cât am fost la Podari, am fost detaşat la Detaşamentul de Muncă din Năvodari unde construia combinatul pentru producerea cimentului, unde eu m-am ocupat cu alfabetizarea militarilor neştiutori unde am norocul că după patru luni cât am fost militar la Năvodari, Detaşamentul de Muncă s-a desfiinţat şi toţi salariaţii, mobilierul şi toţi militarii care au fost UTM au fost transferaţi la Detaşamentul de Muncă Oneşti, iar eu care am fost exclus din UTM ca fiu de chiabur am fost lăsat la vatră până la noi ordine şi până când am împlinit vârsta de 60 de ani nu am primit ordin să plec militar şi m-am dus la Comisariatul Militar al raionului Baia de Aramă, unde am primit livretul militar cu gradul de soldat neinstruit cu toate că fiind militar când am fost lăsat la vatră aveam gradul de plutonier major, grad onorific.
Învăţător pensionar, Sandu Ciolacu
