Tată şi fiu, arestaţi pentru lipsire de libertate

124

Doi bărbaţi în vârstă de 42, respectiv 22 de ani, din Târgu-Jiu, au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile după ce au sechestrat şi agresat un bărbat de 42 de ani, din Târgu-Cărbuneşti. Cei doi târgujieni sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violenţe şi distrugere.

Potrivit poliţiştilor, între cei trei bărbaţi exista un conflict mai vechi ce a răbufnit în noaptea de sâmbătă spre duminică, când cei doi târgujieni l-au urcat cu forţa pe bărbatul din Târgu-Cărbuneşti într-un autoturism, l-au dus la ei acasă şi l-au bătut. „Din cercetările efectuate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Târgu-Jiu a rezultat faptul că între C.M., de 42 ani, din Târgu-Cărbuneşti, B.M., de 42 ani şi B.V., de 22 ani, fiul acestuia, ambii din Târgu-Jiu, a avut loc o altercaţie pe fondul unei stări conflictuale mai vechi, în timpul căreia B.V. a distrus cu un corp dur un geam de la autoturismul condus de C.M. De asemenea, pe parcursul cercetărilor poliţiştii au stabilit că în urma altercaţiei cei doi bărbaţi din Târgu-Jiu l-au introdus cu forţa într-un autovehicul pe C.M. şi l-au transportat la domiciliul lor, fără consimţământul victimei, unde l-au agresat. Ulterior C.M. a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Tg.Jiu pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a declarat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Urmare a probatoriului administrat, cei doi târgujieni au fost reţinuţi pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violenţe şi distrugere. În după-amiaza zilei de 13 mai, cei doi târgujieni au fost prezentaţi cu propunere de arestare preventivă Parchetului şi Judecătoriei Târgu-Jiu, ocazie cu care instanţa de judecată a dispus arestarea preventivă a acestora pe o perioadă de 29 de zile.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here