Doar scrumul a mai rămas dintr-o casă după ce vineri dimineaţă un incendiu puternic a izbucnit la un imobil din comuna gorjeană Stăneşti. Proprietarul spune că a fost trezit de flăcările ce au apărut ca din senin de sub patul pe care dormea.
Pompierii veniţi să lichideze incendiul au avut parte de o misiune grea, pericolele fiind la tot pasul.
Casa la care a izbucnit incendiul era una bătrânească, din lemn, cu o prispă care era plină de ştiuleţi de porumb, ştiuleţi care au ars mai ceva ca paiele. Flăcările au fost observate cu puţin înainte de ora 6.00, când proprietarul şi fiica lui, elevă în clasa a şasea, dormeau duşi, ca şi restul sătenilor. „Dormeam, normal, şi dintr-o dată am observat că la camera din mijloc, de sub pat, ieşea foc. Am aruncat o găleată de apă dar parcă focul a buşit şi mai tare şi atunci am sculat fata ca să ieşim din casă. Nu ştiu ce s-a putut întâmpla pentru că nu aveam curent pe acolo, nu fumez ca să se spună că aş fi adormit cu ţigara, nu-mi dau seama de unde a luat foc”, a declarat Vasile Vasiloiu.
În ajutorul bărbatului au venit vecinii, dar aceştia nu au putut face mare lucru cu găleţile, motiv pentru care au chemat pompierii. „Pe mine m-a strigat soacră-mea că arde la vecinul casa. Am venit aici dar nu se putea face nimic pentru că era foc mare. Am sunat la pompieri, dar mai mult ca să localizeze şi să nu se extindă la vecini şi, eventual, la reţeaua de gaze din comună. El avea şi o butelie în casă şi dacă bubuia aia era necazul şi mai mare. Din păcate el nu mai apucă să salveze nimic, am înţeles că nici actele nu a avut timp să şi le scoată”, a spus Grigore Udrescu, unul dintre vecini. Focul izbucnit ieri dimineaţă era vizibil din satele învecinate, după cum spun localnicii strânşi să vadă ce se întâmplă.
Două echipaje de pompieri au avut nevoie de două ore pentru a lichida focarul. Flăcările au făcut scrum toată agoniseala de-o viaţă a lui Vasile Vasilescu, pompierii reuşind să scoată din imobil o butelie supraîncălzită. Unul dintre salvatori a fost la un pas de a se răni, după ce pardoseala prispei pe care se urcase pentru a stinge focul s-a prăbuşit cu el, norocul pompierului fiind faptul că a căzut de la mai puţin de doi metri şi nu s-a rănit.
Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili ce anume s-a întâmplat, împreună cu pompierii, ei urmând să constate care a fost cauza declanşării incendiului. Proprietarul casei făcute scrum spune că nu are nici un loc de muncă şi se gândeşte cu groază la cum va trebui să se descurce de acum încolo. Focul i-a mistuit totul, iar despre bani cu care să îşi repare casa neputând fi vorba, el fiind şomer. În consecinţă, oricine îl poate ajuta, chiar şi cu un capăt de aţă, are posibilitatea să îi fie acestuia de folos.
Gelu Ionescu