Taşcău: „Banii găsiţi de jandarmul Trăistaru nu erau ai mei”

393

IMG_6878După ce vestea, că un jandarm de la Târgu-Jiu a găsit şi a înapoiat proprietarului o geantă plină cu bani, a făcut înconjurul ţării, unii felicitându-l pe Aurel Trăistaru pentru gestul său alţii criticând gestul de restituire a banilor, în jurul întâmplării au început să se ţese o serie de poveşti.

Una dintre acestea, credibilă la prima vedere, este că banii din geanta găsită de jandarm i-ar fi aparţinut consilierului local, Dorin Taşcău, mai ales că exact în zonă firma liberalului executa lucrări de mansardare a unui bloc.

Să nu uităm că persoana care a revendicat banii are o legătură cu Dorin Taşcău, el fiind tatăl jandarm plasaasociatului la firma consilierului municipal. Gheorghe Stroie, persoana care a revendicat banii chiar se ocupa de supravegherea lucrărilor de construcţie la blocul respectiv, fiul său, asociat al lui Dorin Taşcău, fiind student. Acest lucru este contestat însă de Dorin Taşcău, care susţine că nu ar fi lăsat banii, dacă i-ar fi aparţinut, pe mâna oricui. “Banii găsiţi de jandarm nu erau ai mei sau ai firmei mele. Este adevărat că Stroie este tatăl asociatului de la firma mea, dar eu lucrez direct cu banca, nu merg pe stradă cu atâţia bani lichizi. Asociatul meu este student, iar tatăl său, Gheorghe Stroie se ocupă de lucrările la mansardă, el având grijă de muncitori. Oricum este o aiureală, l-am întrebat de bani iar dânsul mi-a spus că a făcut o tranzacţie cu un teren. Eu am aflat destul de târziu din media de întâmplare şi de faptul că banii s-au găsit în parcarea unde firma mea lucrează la mansarde”, a declarat, amuzat, Taşcău.

A doua poveste născută însă în jurul genţii cu bani este că suma găsită de jandarm ar fi fost de 97.000 de euro şi nu de 50.000 de euro, fapt comentat de Taşcău. “Nu ştiu câţi bani erau în geantă. Stroie nu mi-a spus dar eu cred că erau mai puţini decât s-a vehiculat”, a declarat Dorin Taşcău.

Finul jandarmului-şef, luat peste picior de colegi

Trăistaru, finul comandantului Inspectoratului de Jandarmi Gorj, Florin Popescu, nu a scăpat prea ieftin când s-a întâlnit cu colegii de serviciu. Puşi pe şotii, colegii lui Trăistaru i-au aplicat acestuia o “pedeapsă” amuzantă, pe motiv că nu trebuia să restituie geanta, ei aşteptându-l aliniaţi pe eroul din Târgu-Jiu.

Finul lui Florin Popescu a gustat gluma, şi le-a povestit colegilor că a luat cea mai bună hotărâre.

Fenomene paranormale la Târgu-Jiu

Municipiul Târgu-Jiu este locul în care se uită genţi pline cu bani, şi unde se restituie însă suma proprietarului. Reamintim că în urmă cu doi ani pe o terasă din municipiul Târgu-Jiu pedelistul Ionel Manţog uita o plasă cu bani.

Aceasta a fost găsită de un poliţist comunitar. Plasa îi este restituită însă proprietarului. Acelaşi lucru s-a întâmplat, în mod miraculos, şi acum.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here