Târgul meşterilor populari, la final

311

Cea de-a VIII-a ediţie a Târgului meşterilor populari din România şi-a închis porţile. La acest târg au participat peste 70 de meşteri populari din ţară şi din străinătate, mulţi aflându-se pentru prima dată în oraşul lui Brâncuşi.

De la oale la ţesături, cazane din cupru de ţuică, icoane pe sticlă, miniaturi realizate minuţios din lemn, jucării din lemn, costume tradiţionale din Maramureş sau produse realizate din os, gorjenii care au trecut zilele trecute prin centrul municipiului Târgu-Jiu au avut ce să vadă. Din păcate, vânzările nu au fost foarte mari, majoritatea trecătorilor mulţumindu-se doar să admire produsele realizate de meşterii populari, foarte puţini fiind cei care au decis şi să cumpere ceva. Chiar şi aşa, organizatorii s-au declarat mulţumiţi de numărul mare de meşteri prezenţi la ediţia din acest an a târgului, precum şi de calitatea produselor realizate de aceştia. „Din punct de vedere organizatoric a fost o ediţie reuşită, numericeşte vorbind şi din punct de vedere al calităţii produselor de artă populară românească. Au fost 71 de meşteri populari, 55 de meşteri din 22 de judeţe, din Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, Oltenia, Bucovina, Muntenia. Nouă dintre meşteri au fost din judeţul Gorj, ceea ce este un lucru extraordinar pentru că, încetul cu încetul, numărul lor creşte şi asta ne bucură. Din păcate pentru domniile lor, vânzările au fost mai scăzute decât în anii trecuţi”, a declarat Ion Cepoi, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJPCT) Gorj.
R.L.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here