Elevii Liceului Tehnologic Dimitrie Filișanu, încurajați de Asociația Visuri de Om Mare și cu sprijinul Primăriei orașului Filiași, au reușit și anul acesta să îndeplinească visuri de copii.
Târgul de Crăciun din Filiași, aflat la a III-a ediție, este, de fapt, un târg caritabil organizat la inițiativa Denisei Tică. Cei mai implicați dintre elevi, alături de cei mai înțelegători profesori, reușesc de trei ani încoace să aducă bucurie pe chipul copiilor.
În centrul orașului au fost așezate standuri cu de toate. De la prăjituri făcute în casă, cozonaci, salam de biscuiți în formă de brăduți, mâncăruri tradiționale, murături, tablouri pictate manual, băuturi calde, borcane cu dulceață și zacuscă, la glasuri gingașe de fete acompaniate de sunete ciupite de chitară (Chitară: Onisim Anghelin, voce: Anastasia Spătărelu, Andreea Budică, Mădălina Ciungulescu și Daniela Martinovici).
Spiridușii lui Moș Crăciun au participat, în primul rând, cu sufletul, ne spune Ingryd Minea, voluntară: „Fiecare dintre noi a făcut mai multe produse. De la prăjituri (brioșe, tiramisu), mere caramelizate, la decorațiuni, ornamente, tablouri pictate, dar cel mai important e că fiecare a făcut cu suflet, pentru o cauză bună, pentru colegii noștri mai mici. În viziunea noastră, Crăciunul este despre a dărui fără a aștepta ceva în schimb. Sunt mândră că mă aflu aici, și eu și colegii mei. Mă bucur că putem fi Moș Crăciun pentru colegii mai mici”.
Pentru tinerii voluntari nu a contat cât a donat fiecare om care le-a trecut pragul.
Minodora Ruicu, voluntară, spune că „produsele nu au un preț fix. Fiecare om pune în cutia noastră cât își dorește să doneze. Fiecare produs cumpărat e o donație pentru copiii din clasele pregătitoare și I-IV”. Pentru Minodora zâmbetul pe care-l primește în schimb este mai mult decât suficient. „Vrem să le punem sub brad măcar jumătate din lucrurile pe care și le doresc. Mergem pe premiza: „O conștiință curată e cea mai bună perlă”. De aceea am ajuns să facem lucruri bune. Despre asta e Crăciunul, să facem o bucurie indiferent că sunt copii sau oameni bătrâni”, adaugă eleva.
Sunt 70 de copii pentru care elevii au îndurat ploaia și frigul. Dar le-a fost ușor știind că o fac pentru colegii lor mai mici care au nevoie de ajutorul și sprijinul lor necondiționat.
Alexandru Constantinescu: „Toți banii pe care îi strângem îi donăm unor copii. Sunt 70 de copii pentru care facem pe Moș Crăciun, 50 sunt de la noi de la școală, iar 20 pentru cauze nobile. E un gest frumos pe care îl facem și care ne ajută, totodată, să ne împlinim ca oameni. Ne simțim bine să ajutăm.”
Ca un sfat pentru cei care nu au ajutat până acum sau nu vor s-o facă, Alex are câteva cuvinte: „Cu toții ar trebui să ajute pentru că, în primul rând, ar trebui să se gândească doar că ei ar putea fi în locul lor și că și ei ar vrea să fie ajutați de alții dacă nu ar avea.”
Activitatea în scop caritabil îi ajută pe elevi să realizeze că unul din lucrurile importante este să faci un alt omuleț fericit. De aceea, liceenii din Filiași i-au ajutat pe cei mici să scrie scrisori pe care le-au agățat într-un brăduț așezat în mijlocul standurilor.
Pe lângă prăjituri, murături, picturi și lucruri hand made, la unul din standuri am putut vedea un ceaun din care ieșeau aburi. „Avem și un ceaun cu apă fiartă pentru doritorii de ceaiuri, ciocolată caldă pentru că vremea este foarte rece și prin acest mod putem atrage cât mai mulți oameni și le putem da un pahar cu ceva cald pentru a se bucura, ajutând în același timp copiii. Fiecare copil a făcut câte o scrisoare, iar noi le vom lua, le vom citi și le vom îndeplini visul”, a povestit Bianca Cătănea, voluntară.
Nu am putut să nu remarc o masă tradițională plină cu de toate. De la turtă până la nuci și decorațiuni în stil tradițional făcute manual.
„Noi avem două mese, una tradițională și una mai modernă. Fiecare s-a implicat, mai ales că o facem pentru niște copii care nu au și care își doresc să primească și ei o mică atenție. Ne-ar plăcea să le îndeplinim visurile. Pe masa tradițională avem cârnați, ceapă, șuncă, praz, jumări, turtă, usturoi. De altfel se pot găsi multe, multe prăjituri. Sperăm să avem cât mai mare profit”, a spus Mihaela Geamănu.
Bineînțeles, nu au putut lipsi colindele și colindătorii care au luat orașul la pas și i-au colindat pe oamenii pe care-i întâlneau pe stradă. Colindele au răsunat și în magazine. „Am mers prin oraș și am intrat mai mult prin magazine să colindăm. Am primit și bani, dar și felicitări pentru că am mers prin ploaie ca să ajutăm copiii cu câțiva bănuți. Ne gândeam doar la faptul că facem asta pentru acei copii și asta ne-a motivat mai mult și am încercat să evităm ploaia. Suntem fericiți că am putut ajuta!”, a spus Andreea Ploscărelu, voluntară.
Printre cei implicați se numără Alexandra Pavel, Maria Băloi, Bianca Tereche, Carmen Tereche, Delia Bîlteanu, Mihaela Geamănu, Iulia Ciurea, Ștefania Ciobanu și mulți, mulți alți omuleți-voluntari prefăcuți în spiridușii Moșului. Târgul de Crăciun la care au participat zeci de elevi voluntari, încălzit de colinde care răsunau până în sufletul fiecărui trecător, au făcut din ziua de 12 decembrie 2019, povestea a 70 de copii nevoiași.
Ștefania-Mihaela Duțu