Târgul auto blocat de o taxă încă inexistentă

216

DSCF9141Vestea că din prima zi a anului viitor intră în vigoare o taxă care ar putea să le scoată din buzunar proprietarilor de autoturisme şi 3000 de euro pentru o Dacie ceva mai veche a blocat aproape complet vânzările şi cumpărările de maşini din târgul ce funcţionează la marginea municipiului.

Proprietarii de autoturisme care au venit ieri în târgul respectiv au fost nevoiţi să se mulţumească mai degrabă cu discuţiile despre noua taxă decât cu explicaţii prin care să îşi atragă potenţialii clienţi. „Nu ştie nimeni nimic concret. Am înţeles că legea nu e dată încă, dar se spune că va fi aprobată de la 1 ianuarie, că la noi te poţi trezi peste noapte cu orice taxă. Oamenii sunt speriaţi, nu mai cumpără şi, atunci, normal, nici noi nu vindem. Dar concret, cât va fi noua taxă, cine o va plăti, de când, nu se ştie. Toată lumea vorbeşte, este speriată, dar nu ştim nimic clar ca să ne putem face un calcul”, a menţionat Costel Butulescu, unul dintre comercianţii veniţi în târg. În timp ce prin târgul auto potenţialii clienţi doar se uită la modele, întreabă de preţ şi eventual de noua taxă după care pleacă mai departe, la Serviciul de Înmatriculări Auto cozile din ultimele zile i-au exasperat pe angajaţii de aici. Serviciul respectiv nu are nicio dispoziţie legală în privinţa încasării unei astfel de taxe după 1 ianuarie, dar oamenii vin totuşi să se intereseze şi chiar să îşi înmatriculeze maşinile pe final de an. Zeci de persoane au trecut ieri pragul unităţii şi au aşteptat aproape şi o oră pentru a le veni rândul la ghişeu, toţi fiind convinşi că de anul viitor, adică de săptămâna viitoare, vor fi nevoiţi să scoată mai mulţi bani din buzunar dacă nu reuşesc să îşi înmatriculeze maşinile acum.

Gelu Ionescu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here