Târgujian reținut după ce a intrat într-un apartament și i-a furat banii unei tinere

3206

Un tânăr de 26 de ani, din Târgu-Jiu, a fost reținut, aseară, sub acuzația de tâlhărie. Acesta este suspectat că, în aceeași zi, a intrat într-un apartament din municipiu, în care locuia o femeie de 21 de ani și i-a furat 700 de lei dintr-un sertar. Prietenul fetei a sunat la 112, după care a încercat să prindă infractorul, însă ar fi fost lovit de acesta.

”La data de 7 ianuarie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați, prin apelul 112, de către un tânăr de 24 de ani, din comuna Ponoarele, județul Mehedinți, despre faptul că prietena sa, care locuiește în municipiul Târgu-Jiu, a fost victima unei infracțiuni de tâlhărie. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, în timp ce tânăra de 21 de ani, din comuna Bala, județul Mehedinți, se afla în apartamentul în care locuiește, din Târgu-Jiu, în interior ar fi pătruns o persoană necunoscută de sex masculin, în vârstă de aproximativ 25 de ani, cu înălțimea de 1,65-1,70 metri, care, dintr-un sertar, i-a sustras o sumă de bani. Tânăra ar fi încercat să împiedice  acțiunea bărbatului,  dar nu a reușit, acesta folosind forța pentru a părăsi apartamentul. Ulterior, bărbatul a fugit pe scări, fiind surprins de către apelant în parcarea blocului, care, la rândul său, a încercat să-l imobilizeze, însă bărbatul ar fi exercitat acte de violență asupra sa și apoi a fugit”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Tânăra le-a oferit polițiștilor detalii de îmbrăcămintea pe care o purta agresorul, acesta fiind prins. Detalii în ediția de mâine!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.