Târgujian prins băut la volan

1351

Un bărbat de 52 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, a fost depistat de polițiști, în noaptea de sâmbătă spre duminică, conducând un autoturism pe strada Mihail Sadoveanu, având o concentrație de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Un alt bărbat de 40 de ani, din comuna Jupânești, a fost identificat conducând o mașină, deși avea acest drept anulat, iar în torpedou polițiștii au găsit un cartuș de vânătoare, neputând justifica prezența acestuia în autovehicul.,,În ambele cazuri au fost întocmite dosare de cercetare penală, poliţiştii continuând cercetările“, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.Cei doi bărbati au fost depistați în timpul raziei efectuate, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe raza întregului județ. ,,În cadrul acțiunii derulate au fost legitimate peste 100 de persoane, fiind controlate 26 de autoturisme. Forţele de ordine vor desfăşura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă. Siguranța și sănătatea dumneavoastră sunt prioritare pentru noi“, a mai declarat Victor Țuhașu.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here