Târgujian, lăsat fără bolidul de lux la frontieră

365

Un autoturism marca BMW 330XD a fost indisponibilizat la finalul lunii trecute de către poliţiştii de frontieră mehedinţeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I, după ce fusese semnalat ca fiind furat din Ungaria. Maşina era condusă de un tânăr din Târgu-Jiu, care este cercetat acum pentru furt.

Şoferul maşinii furate s-a prezentat în noaptea de 24.02.2014, ora 23.30, pentru a efectua formalităţile de control al documentelor de călătorie, în Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I, conducând un autoturism marca BMW 330XD. P. Cosmin, în vârstă de 30 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a creat suspiciuni vameşilor care, la controlul de frontieră, s-au arătat circumspecţi în legătură cu modul legal de deţinere al autoturismului de către acesta. Din acest motiv, poliţiştii de frontieră au cercetat amănunţit documentele de identificare prezentate de către acesta. Verificările efectuate de poliţiştii de frontieră, în bazele de date naţionale au stabilit că autoturismul aparţine unui cetăţean maghiar şi figurează ca fiind furat din Ungaria din data de 14.04.2010. În cauză se efectuează cercetări pentru a se stabili dacă fapta constatată de către poliţiştii de frontieră întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tăinuire la furt. Autovehiculul în valoare de 20.000 de euro a fost indisponibilizat la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi urmând ca la definitivarea cercetărilor să fie înapoiat proprietarului de drept.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here