Târgujian, condamnat la un an de închisoare pentru ultraj

342

Un târgujian a fost condamnat la un an de închisoare pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri. Acesta a fost depistat şi reţinut marţi de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Gorj, urmând a fi transferat în penitenciar pentru executarea pedepsei.

Un tânăr în vârstă de 32 de ani, Florin Căldăraru, din municipiul Târgu-Jiu, a fost reţinut marţi de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Gorj, pe numele acestuia existând un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Târgu-Jiu, pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri. Mai exact, târgujianul este acuzat că în noiembrie 2009, împreună cu alţi trei tineri, a făcut scandal într-o parcare din cartierul 9 Mai. Cei patru tineri s-au luat la bătaie, reuşind totodată să spargă geamurile de la o casă situată în apropriere şi să distrugă portiera unui autoturism. “În data de 26.11.2009, în jurul orelor 11:45, Poliţia municipiului Târgu- Jiu a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112, cu privire la faptul că pe str. Plopilor, în parcarea auto din faţa blocurilor ANL, se bat mai multe persoane. La faţa locului s-a deplasat imediat echipa operativă, care a depistat şi imobilizat patru bărbaţi, cunoscuţi cu un comportament violent. Suspecţii, identificaţi ca fiind Florin C., Ion P., Alin G. S., Daniel C., toţi din municipiul Târgu-Jiu, au fost conduşi la sediul poliţiei. Cu ocazia cercetărilor efectuate, s-a stabilit că Florin C. şi Daniel C., pe fondul consumului de băuturi alcoolice, au avut un conflict derulat iniţial în curtea locuinţei. Ulterior, cei patru suspecţi, ieşind în afara imobilului, au provocat scandal public şi au distrus mai multe bunuri (geamuri de la o casă, o portieră de la un autoturism, etc.), producând un prejudiciu de aproximativ 2.200 lei”, a declarat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Florin Căldăraru a fost condamnat la un an de închisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri, fiind reţinut marţi de către oamenii legii. Târgujianul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, urmând a fi transferat în penitenciar pentru executarea pedepsei.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here