Un bărbat de 62 de ani, din Târgu-Jiu, s-a ales cu dosar penal, luni, când credea că a scăpat basma curată, după ce a condus o mașină, având permisul suspendat. În urma unor verificări care au durat aproximativ trei luni, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au stabilit că, în luna februarie, a condus un autoturism, pe strada Unirii, din localitate, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule. ,,În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul, pe drumurile publice, de către o persoană aflată în perioada de suspendare a acestui drept”, potrivit reprezentanților IPJ Gorj.
L.F.