Târgu-Jiul s-a bătut cu Bratislava, şi a câştigat Europeanul de Box!

753

Veşti bune pentru boxul românesc, în special pentru municipiul Târgu Jiu. Campionatul European Under 22 se va desfăşura în oraşul lui Brâncuşi. Oficialii Federaţiei Române de Box au avut parte de o concurenţă acerbă. Pentru ediţia din 2018 au fost patru ţări care şi-au manifestat intenţia de a candida: Slovacia cu oraşul Bratislava, Polonia cu Vladyslawowo, România cu Târgu Jiu şi Ungaria. Vecinii noştri s-au retras, iar marţi seară, oficialii forului autohton au anunţat decizia într-o conferinţă de presă. La întâlnire au participat Vasile Cîtea, preşedintele FRB, Cătălin Udubaşa – membru în Biroul Federal, Viorel Sima – directorul relaţiilor internaţionale din cadrul FRB, Cătălin Brăilă – preşedintele Asociaţiei Judeţene de Box Gorj, dar şi doi pugilişti de valoare, Paul Andrei Arădoaie, campionul european en-titre la categoria semigrea (Under 22) şi Cristian Filip – medaliatul cu bronz la CE tineret 2017. “Campionatul european se va desfăşura la Târgu Jiu. Este o certitudine. Urmează ca în două trei săptămâni să avem o discuţie cu factorii decidenţi în tot ceea ce înseamnă administraţia municipiului Târgu-Jiu, dar şi a judeţului, şi să facem o echipă, pentru ca acest eveniment să se ridice la nivelul notorietăţii oraşului dumneavoastră, raportându-ne la Constantin Brâncuşi, care până la urmă este un simbol de nivel mondial. Nu putem ştii cu exactitate câţi oameni vor veni de peste hotare, dar putem să ne ducem de la 300 la 500. Asta este marja în care ne mişcăm, cu cât mai mulţi cu atât mai bine. Ne-am dori acelaşi rezultat ca la Brăila. România, după 15 ani, a reuşit să aducă două medalii de aur la un Campionat European de Seniori. E o mare realizare, care ne repune pe harta boxului mondial”, a declarat Cîtea. Campionatul European de Box va avea loc în noua sală de sport, şi va debuta la sfârșitul lunii martie, în 2018. Progresul şi rezultatele pugiliştilor români au adus un nou turneu de anvergură în ţara noastră, a precizat Viorel Sima, directorul responsabil cu relații Internaționale în cadrul federaţiei. “Am câştigat acest campionat la 2 voturi. Au fost 6 voturi pentru capitala Slovaciei, Bratislava, unde există un complex bionic, făcut de statul slovac, unde s-au investit 10 milioane euro. Polonia a primit un singur vot, iar Ungaria s-a retras. Interesul nostru pentru acest campionat este unul foarte mare şi ne-am bătut pentru el, pentru că ne ajută să ducem aceşti copii, avem campionul en-titre. Le mulţumim prietenilor noştri care ne-au acordat încrederea lor! Vreau să vă spun că din 2013 lucrurile s-au deschis foarte mult pentru România. Am început să ne facem prieteni, după o perioadă neagră în care nici măcar nu se mai antrena nimeni cu noi. Avem un preşedinte care este cunoscut ca fiind cel mai bun arbitru al unui campionat european, a dat foarte multă credibilitate tuturor demersurilor noastre, lumea îl cunoaşte şi îl apreciază. Ne-am făcut prieteni la competiţiile pe care le-am organizat. Sunt foarte mulţi oameni care vor fi implicaţi în această muncă, cred că vor fi peste 100. Sunt convins că autorităţile locale ne vor susţine şi vor forma o echipă, nu contează culoarea politică, pentru că vorbim de un campionat care este imaginea României. Va fi transmis în peste 40 de ţări din Europa, e o obligaţie contractuală”, a declarat Sima.

S-au mişcat mai repede!
Şi alte oraşe din ţară şi-au manifestat interesul de a organiza întrecerea continentală, dar Asociaţia Judeţeană de Box Gorj a fost prima care a acţionat. Viorel Sima a recunoscut că şi înainte de conferinţă a primit telefoane prin care era rugat să-şi schimbe decizia, dar Cătălin Brăilă şi Cătălin Udubaşa au făcut lobby pentru Târgu-Jiu. “Le mulţumesc domnilor de la Federaţie pentru încrederea pe care au avut-o în Târgu-Jiu. Să concurăm cu un oraş ca Bratislava, să şi câştigăm, eu consider că este destul de important şi spectaculos. O să fie greu? Da, probabil că o să fie destul de greu, dar o să ieşim în faţă şi o să fie un campionat european care să ne reprezinte pe noi, să reprezinte oraşul nostru, mai ales pentru că este pentru prima dată când se întâmplă aşa ceva aici, şi nu vrem să rămânem cu o pată urâtă din această experienţă”, a spus Brăilă.

E rândul pugiliştilor!
România a înregistrat rezultate foarte bune la box în ultima perioadă, iar Campionatul U22 va fi un nou prilej pentru pugiliştii noştri de a-şi demonstra valoarea. Două dintre certitudinile României, Andrei Arădoaie şi Cristian Filip, vor să facă o figură frumoasă la competiţia care se va desfăşura la Târgu-Jiu. Cei doi au recunoscut că nu este neapărat un avantaj că vor evolua pe “teren propriu”, ci mai degrabă o responsabilitate suplimentară. “Cred că o să lupt la categoria 91 de kilograme. Boxez acasă, în România, trebuie să rămân tot campion. Este mult mai greu acasă decât ar fi afară, dar asta îmi doresc, să rămân tot campion”, a spus Arădoaie. “O să fie o onoare să pot boxa acasă la Campionatul European. N-aş vrea să spun că este un avantaj, ci mai degrabă un plus de motivaţie pentru noi. Cei de sus şi-au făcut treaba, e rândul nostru acum. Sunt mai multe aşteptări, nu putem vorbi de emoţii”, a completat Cristian Filip. Din primele estimări, Primăria Târgu-Jiu va aloca peste 300.000 de lei pentru acest eveniment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here