Localnicii din zona Slobozia a municipiului Târgu-Jiu reclamă public o defecțiunea la un hidrant de apă care ar fi trebuit să fie reparat de către Aparegio. Oamenii spun că au sesizat problema salariatului firmei care vine periodic să citească apometrul de apă, dar măsurile au lipsit cu desăvârșire.
Asta deși salariatul Aparegio a spus că își va anunța superiorii de defecțiune și că societatea va interveni pentru remediere.
La o jumătate de an după, situația hidrantului este aceeași, apa curge continuu, se infiltrează în artera rutieră și, urmare a traficului intens din zonă și de mare tonaj (de peste 3,5 tone), strada este afectată.
În zona hidrantului, drumul asfaltat este lăsat, asfaltul este fisurat, dar și trotuarul este afectat.
Localnicii speră totuși că după ce această deficiență a fost făcută publică, cei de la Aparegio vor lua măsuri.
Asta pentru a se evita alte defecțiuni la rețea cauzate de îngheț.
A.STOICA