Direcţia de Protecție Socială din cadrul Primăriei Târgu Jiu informează cetăţenii din municipiu că, potrivit prevederilor Legii nr. 226 din 16 septembrie 2021, privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, începând cu data de 16 octombrie 2023, se pot depune cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire și a suplimentului pentru energie pentru sezonul rece 2023- 2024, în cadrul celor două locații de primire, potrivit următorului program:
- Clubul ,,Vârstei a Treia” din str. Olteniței, de luni până vineri, în intervalul orar 8,00 –17,00.
- La sediul Direcției de Protecție Socială din str. Oltețului, de luni până vineri, în intervalul orar 8,00 –17,00.
Formularele pentru acordarea ajutorului la încălzire sunt disponibile în locațiile mai sus menționate începând cu data de 16.10.2023.
Pentru încălzirea locuințelor cu energie electrică, cererile se depun numai la sediul Direcției de Protecție Socială Târgu Jiu.
Ajutoarele pentru încălzirea locuinței se acordă pentru perioada sezonului rece noiembrie 2023 – martie 2024, iar suplimentele pentru energie pentru perioada noiembrie 2023-octombrie 2024.
Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie este de 1.386 lei/persoană în cazul familiei și de 2.053 lei în cazul persoanei singure.