Bărbatul care este acuzat că a dat foc unui apartament din str. Nicolae Titulescu a fost reținut de polițiști și, apoi, pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Într-un comunicat al IPJ Gorj se arată că acesta este din Târgu Mureș și are 40 de ani.
IPJ Gorj: La data de 2 decembrie a.c., Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin numărul unic de urgență, despre faptul că la un bloc din municipiul Târgu-Jiu se manifestă un incendiu.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilind că la aceeași dată, ar fi fost văzut un bărbat necunoscut care ar fi pătruns pe ușa închisă și neasigurată a locuinței ce aparține unui bărbat de 58 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, iar după plecarea acestuia, în imobil a izbucnit un incendiu.
La fața locului au intervenit lucrătorii din cadrul I.S.U. Gorj care au localizat și stins incendiul, nefiind puse în pericol alte imobile sau vieți omenești.
Cauza probabilă a fost stabilită de lucrătorii I.S.U. Gorj, ca fiind foc intenționat.
În urma activităților investigative efectuate de către polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale, a fost identificat cu operativitate un bărbat de 40 de ani, din municipiul Târgu-Mureș, județul Mureș, bănuit de comiterea infracțiunii de distrugere prin incendiere.
Bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de 3 decembrie a.c. a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, față de acesta fiind dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.