Sucursala teritorială a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România (CNASR) Gorj a organizat în data de 27 martie 2025 un eveniment dedicat Zilelor Asistenței Sociale.
La activitate au participat 50 de asistenți sociali din județul Gorj și invitați din partea Inspectoratului de Poliție Județean, a Jandarmeriei Gorj, precum și de la AJOFM.
În cadrul întâlnirii a fost dezbătută tema propusă de Federația Internațională a Asistenților Sociali și anume ,,Consolidarea relațiilor intergeneraționale pentru o bunăstare durabilă’’.
Invitații de la instituțiile menționate au diseminat informații cuprinse în campaniile de informare pe care aceștia le au în derulare, pe teme precum: prevenirea pornografiei infantile, protejarea de infractorii digitali, stoparea violenței domestice și a infracțiunilor la viata sexuală.
În cadrul activității, o scurtă intervenție a avut-o și tânărul Denis Bărănescu care și-a lansat de curând volumul de poezii ,,17’’.
Informațiile prezentate au fost de interes, captând atenția asistenților sociali, care, la rândul lor, vor transmite mai departe cele discutate.
Cu ocazia acestei întruniri, au fost prezentate și impresii de la Gala Națională a Excelenței în Asistența Socială organizată de CNASR în data de 18 martie 2025 la Ateneul Român, prilej cu care sucursala de la Gorj a primit Premiul pentru Cea mai Activă Sucursală Teritorială CNASR.