Târgu Jiu: Firmă de construcții amendată cu 40.000 de lei. Muncitori folosiți ”la negru”

352

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au efectuat în perioada 18-22 noiembrie 2024 un număr de 29 controale care au vizat atât domeniul relațiilor de muncă, cât și domeniul securității și sănătății în muncă. Au fost aplicate 23 sancțiuni contravenționale în valoare de 188.000 lei, dintre care 40.000 lei pentru muncă nedeclarată. Pentru neconformitățile constatate în urma controalelor, inspectorii de muncă au dispus 111 măsuri obligatorii în vederea intrării în legalitate, se arată într-un comunicat de presă.

Un angajator din domeniul construcțiilor a fost sancționat cu suma de 40.000 lei pentru folosirea în activitate a două persoane fără a avea încheiate contracte individuale de muncă în formă scrisă cel târziu în ziua anterioară începerii activității. Angajatorul în cauză a fost depistat pe raza Municipiului Târgu-Jiu.

În perioada 14.11-22.11.2024, la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj s-a desfășurat Campania Națională pentru verificarea modului în care se respectă legislația în domeniul relațiilor de muncă în transportul rutier. Au fost efectuate 12 controale, fiind aplicate 12 sancțiuni contravenționale în valoare de 77.000 lei și dispuse 58 măsuri de remediere a deficiențelor constatate.
Obiectivele urmărite pe parcursul desfășurării campaniei :
– identificarea și combaterea cazurilor de muncă nedeclarată(identificarea în trafic/la sediul angajatorului verificat a conducătorilor auto aflați la locul de muncă organizat de angajator, la momentul controlului, pe bază de fișe de identificare);
– respectarea prevederilor din Codul Muncii – Legea 53/2003 privind modificarea contractului individual de muncă, timpul de muncă și de odihnă(durata și evidența timpului de muncă, muncă suplimentară, muncă de noapte, repausul zilnic, repausul săptămânal, sărbătorile legale);
– modul de respectare de către angajator a prevederilor Codului muncii, privind concediul anual de odihnă;
– plata salariului precum și stabilirea și garantarea în plată de către angajator a salariului minim brut pe țară;
– respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului numărul 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților;
– respectarea regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora;
– respectarea prevederilor privind organizarea timpului de muncă al persoanelor care efectuează activități mobile de transport rutier.
Pentru buna desfășurare a acestei acțiuni în trafic, Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.

Inspector-șef al ITM Gorj, George Romanescu a declarat: „Atragem atenția tuturor angajatorilor asupra faptului că, potrivit prevederilor Legii numărul 53/2003, Codul Muncii, primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără încheierea unui contract individual de muncă se sancționează cu amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată. Vom face în continuare toate demersurile necesare pentru aplicarea unitară de către angajatori a prevederilor legale în domeniile de competență”, a mai spus acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.