Târgu-Jiu: Doi mari sportivi deschid sâmbătă ediția a 10-a a Promenadei Inimilor

1179

Sâmbătă, 30 septembrie, de la ora 10:00, Clubul Rotary Târgu-Jiu va organiza ediția cu numărul zece a evenimentului Promenada Inimilor, ce se dorește a fi un îndemn la mișcare, pentru o viață lungă și sănătoasă, indiferent de vârstă.

În acest an, participanții vor lua startul împreună cu tenismenul Florin Mergea și campioana la suliță Raluca Drăgan din fața Bisericii ,,Sfinții Petru și Pavel” situată pe Axa Brâncuși, urmând zona pietonală până la Amfiteatrul Central, unde elevii de la Palatul Copiilor din Târgu Jiu vor susține un scurt recital artistic. Pe toată durata manifestării, la Amfiteatrul Central va fi prezentă o caravană medicală mobilă din cadrul Facultății de Științe Medicale și Comportamentale a Universității ,,Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu, unde vor fi oferite gratuit servicii pentru măsurarea tensiunii arteriale și a glicemiei. ,,Toți participanții vor primi tricouri, diplome și pachete medicale și de întreținere oferite de partenerii noștri la această acțiune: 3 pachete recuperare medicală – Dr. Băleanu Oana Luciana, dr. Văcaru Cristina Maria și dr. Istratie Cătălin la Centrul de Recuperare Medicală; 3 consultații complete, inclusiv radiografii – dr. Niculescu Bogdan la Clinica Medical One Târgu-Jiu; 5 pachete de analize medicale Tudormed Târgu-Jiu și 3 consultații la neurologie, cardiologie și psihiatrie; 5 pachete de analize la MedLife Târgu-Jiu; 1 consultație medicală – dr. Morega Adela; 2 consultații medicale – dr. Feraru Alin; 2 consultații medicale – dr. Nemțu Tatiana; 2 consultații medicale – dr. Denisa Cartianu; 1 consultație medicală – dr. Coman Elena; 3 abonamente sală Power Gym; 5 vouchere Greenwood în valoare de 100 lei/fiecare; pachete RilkeProd”, a anunțat Raluca Davițoiu, președinte al Clubului Rotary Târgu-Jiu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here