Târgu-Jiu: Contracte prin PNRR de peste 33 milioane de euro

1303

Primarul municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, a semnat, luni, la București, contracte de finanțare prin PNRR în valoare de peste 33 de milioane de euro.
Este vorba despre lotul de 70 de blocuri din strada Marin Preda, dar și de reabilitarea unor blocuri din municipiu și implementarea unui sistem de monitorizare și control parcări publice, care cuprinde și stații de încărcare.
„Este o sumă mare, iar firmele din domeniul construcțiilor vor avea mult de lucru începând din acest an. Construim 100 de blocuri noi, prinzând aici proiectul cu cea mai mare valoare prin PNRR, dar avem și alte blocuri și clădiri publice care vor fi reabilitate energetic”, a precizat Romanescu.
Primarul îndeamnă firmele din Târgu-Jiu să participe la licitații. „Încurajăm societățile de profil din Târgu Jiu să participe la licitațiile ce se vor organiza pentru ca acești bani să rămână în Gorj, să se regăsească în salariile angajaților din județul nostru.
Încurajăm, de asemenea, tinerii să depună dosare pentru obținerea de locuințe, pentru că acestea vor fi noi, moderne, iar costurile cu energia vor fi aproape inexistente.
Zilele următoare vom prezenta în detaliu proiectele pe care le-am semnat azi (n.red. luni), cu sumele pe care le-am obținut și lucrările ce urmează a se efectua”, a precizat primarul Romanescu.
I.I.