Târgu Jiu: ”Calea Eroilor” întrunește 4 din cele 6 criterii pentru a fi inclusă în patrimoniul UNESCO

1811
Deputatul PSD, Claudiu Manta: Ansamblul Monumental ”Calea Eroilor” de la Târgu Jiu, satisface 4 din cele 6 criterii culturale ale Convenției UNESCO privind protecția patrimoniului mondial, cultural și natural
Una dintre cele mai importante creații ale sculptorului Constantin Brâncuși este reprezentată de Ansamblul Monumental ”Calea Eroilor” de la Târgu Jiu. Ansamblul se află încă de la începutul anilor 1990 pe Lista indicativă UNESCO.
În urma discuțiilor cu reprezentanții Comisiei Naționale a României pentru UNESCO am aflat cu bucurie că dosarul Brâncuși a fost trimis zilele trecute către analiză la UNESCO Paris, urmând ca în următoarele sesiuni ale Comitetului Patrimoniului Mondial să se ia o decizie privitoare la acest aspect.
Potrivit specialiștilor de la Institutul Național al Patrimoniului care au realizat dosarul Brâncuși, Ansamblului Monumental ”Calea Eroilor” de la Târgu Jiu, satisface 4 din cele 6 criterii culturale ale Convenției UNESCO privind protecția patrimoniului mondial, cultural şi natural (1972), dovedind astfel o valoare universală excepţională din punct de vedere artistic.
‼️Astfel creația lui Brâncuși de la Târgu Jiu reușește deopotrivă să reprezinte o capodoperă a geniului uman creator (criteriul I); să reprezinte un important schimb de valori umane, într-o anumită perioadă de timp sau într-o anumită arie culturală a lumii (criteriul II); să fie un exemplu remarcabil de ansamblu arhitectural care ilustrează un stadiu semnificativ din istoria omenirii (criteriul IV) și să fie direct sau tangibil asociat cu evenimente sau tradiții vii, cu idei sau credințe, cu opere artistice și literare cu semnificație universală excepțională (criteriul VI).
Includerea Ansamblului Calea Eroilor de la Tg Jiu în patrimoniul UNESCO poate reprezenta adevăratul omagiu adus lui Constantin Brâncuși.
(Foto, Ionel Scăunașu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.