Târgu Jiu: Accident pe Calea Severinului

993

Polițiștii din Târgu Jiu au fost sesizați, ieri, de personalul spitalului din localitate cu privire la faptul că un bărbat s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe, în urma unui accident rutier.

Din primele verificări efectuate de polițiști, a reieșit faptul că o femeie, în vârstă de 69 de ani, din Mătăsari, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Severinului din Târgu Jiu, a intrat în coliziune față-spate cu un autoturism care circula în aceeași direcție de deplasare, condus de un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din Rovinari.

În urma coliziunii, conducătorii auto au completat constatarea amiabilă la fața locului, iar ulterior, bărbatul în cauză s-a prezentat la unitatea medicală prezentând dureri rezultate în urma accidentului.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Ambii conducători au fost testați alcoolscop, rezultatele fiind 0.

În continuare, polițiștii efectuează verificări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here