Târg de job-uri pentru studenţii UCB

377

UCB 2Studenţii Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu vor avea posibilitatea de a participa la un târg al locurilor de muncă, organizat ca la carte. Evenimentul se va desfăşura în prima zi a lunii iunie, cu ocazia Zilelor Universităţii şi este organizat în parteneriat cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj.

Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu dispune de un Centru de Informare, Consiliere şi Orientare în Carieră a Studenţilor (CICOCS), prin care se urmăreşte consilierea şi informarea cursanţilor şi absolvenţilor, în privinţa orientării acestora spre profesia potrivită. Cu ocazia Zilelor Universităţii, care se desfăşoară la începutul lunii iunie, CICOCS organizează şi un târg de job-uri pentru studenţi. „Pe 1 iunie, la ora 10, în colaborare cu AJOFM, organizăm un târg de job-uri pentru studenţi. Participanţii sunt studenţii UCB, şomeri şi angajatori. Evenimentul face parte din programul de manifestări dedicate Zilelor Universităţii. Prin organizarea târgului ne propunem inserţia studenţilor şi absolvenţilor pe Piaţa Muncii şi contactul direct între tineri şi angajatori”, susţine Mirabela Tufan, referent în cadrul Centrului de Informare, Consiliere şi Orientare în Carieră a Studenţilor şi studenti UCBpurtător de cuvânt al Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu. Fiind încă în stadiul de organizare, detaliile târgului locurilor de muncă de la UCB Târgu-Jiu încă nu se cunosc în totalitate. Totuşi, „job-urile din cadrul târgului vor fi propuse ţinând cont de pregătirea teoretică şi practică a studenţilor. AJOFM ne pune în contact direct cu angajatorii şi ne sprijină în organizarea târgului”, explică Mirabela Tufan. Trebuie reamintit faptul că prin Centrul de Informare, Consiliere şi Orientare în Carieră a Studenţilor de la UCB, cursanţii Universităţii „Constantin Brâncuşi” Târgu-Jiu sunt informaţi asupra unor chestiuni diverse: regulamentelor studenţeşti (ghidul studentului); programelor de studiu şi activităţilor studenţeşti; locurilor de muncă disponibile. Totodată, Centrul se ocupă şi de recrutare şi plasare prin: baze de date cu studenţi şi absolvenţi care sunt în căutarea unui loc de muncă; orientarea carierei studenţilor; selecţia preliminară a candidaţilor pe baza ofertelor de muncă; organizare de târguri de job-uri; participare la târguri de job-uri naţionale şi internaţionale.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here