Mijloc de februarie, al anului de graţie 2015 ! Urbea lui Brâncuşi, primitoare ca-ntotdeauna, îţi oferă, mai ales în buricul târgului, imagini care-ncântă ochiul. Banul, ochiul ştim noi cui, reclama, sufletul…ştim noi cui! Şi cum…cui pe cui se scoate, deşi, în funcţie de unde îl simţi înfipt, e mai recomandabil să-ncerci extragerea cu o sculă adecvată, încerci să-l treci în plan secund şi să-ţi iei alte idei. Pentru un locatar al urbei, ajuns cu diverse probleme sau doar pentru a face proba pavajelor de diverse mărimi şi culori, din centrul oraşului, călcându-le, îţi aminteşti că ai părul cam mare şi, dacă tot eşti…unde eşti, de ce să nu beneficiezi de serviciile unuia dedicat profesiei de frizer. Pentru că nu doar una din aceste unităţi de prestări servicii, ar fi amplasată în zonă, ai de-ales. Până la urmă, te decizi şi…văzând uşa de la intrare deschisă (una din uşi că unitatea are mai multe), nu stai prea mult pe gânduri şi intri. O dată ajuns în locul unde podoaba capilară urmează să vadă ce vasăzică foarfeca, maşina de tuns şi…brrr, briciul de ras, te aşezi pe o bancă aparent primitoare, amplasată imediat după uşă, aşteptând să-ţi vină rândul. Atmosferă, zic, aparent primitoare, mai ales că undeva-n fundal, un televizor reglat pe un canal care te delectează, la propriu, cu muzică populară, amplasat suficient de sus, ca-n cazul în care vreun gagamiţă, ar avea mâncărimi la degete, să nu poate ajunge la el!
Buuun! Imediat după ce te aşezi pe banca de aşteptare, pentru a nu te plictisi, eşti înconjurat, cu o dragoste specifică insectelor care ştiu cum să-ţi facă viaţa un coşmar, de un roi de ţânţari, care trec la treabă! În circa 25 de minute, cât am avut de aşteptat până să-mi vină rândul la …execuţia podoabei capilare, am fost executat, la propriu, de o puzderie de jivine numite ţânţari, după dimensiune pe care le aveau, demonstrând că nu sunt subnutriţi ci dimpotrivă, trăiesc chiar foarte bine. Pentru ei nu e criză, nu e tranziţie!! La un moment dat, riscând să devin ridicol, prin gesturile de apărare, prin datul din mâini pentru a-i îndepărta şi a mă apăra, am fost tentat să plec, mai ales că n-am avut nicio şansă de a scăpa de pişcături generatoare de mâncărimi. După ce am ajuns pe scaunul uneia din frizeriţe, evident că nu am rezistat tentaţiei de a o-ntreba cum rezistă acestor vietăţi care-ţi scot ochii, îţi pătrund în gură şi-ţi transformă pielea în mici protuberanţe care-ţi strică ziua. Răspunsul sărmanei lucrătoare, mi-a dat de-nţeles că şi ei trăiesc aceleaşi cumplite neplăceri dar…n-au ce face decât să suporte calvarul!
Repet, toate astea le-am trăit, într-o frizerie din centrul oraşului Tg-Jiu, la mijlocul lunii februarie, a anului 2015!
Din motive lesne de-nţeles, nu voi da coordonatele de identificare a respectivei unităţi, păstrând curiozitatea dacă va reuşi cineva, eventual de la OPC, să depisteze frizeria cu pricina. Şi bine-nţeles, şi ţânţarii. Nu-i mult de mers. La un moment dat, poţi fi tentat să crezi că acele nesuferite gângănii, fac parte din inventarul unităţii, atâta timp cât cei care coordonează activitatea, nu le văd, nu le aud, nu le simt! Nici pe ele, nici pe salariaţii supuşi, la rându-le, acestor suplicii!
Geo Filiş
