Tânărul de 20 de ani, din Motru, în cazul căruia un polițist a dat o ordonanță de reținere, care începe și expiră la aceeași dată, a fost pus în libertate, miercuri, după cele 24 de ore petrecute în arest. Procurorul de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, a decis ca suspectul să fie pus sub control judiciar, în timpul cercetărilor. ,,Bărbatul din Motru, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru și a primit măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 30 de zile”, a declarat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Tânărul este suspectat că, în noaptea de vineri spre sâmbătă, ar fi lovit un minor de 17 ani cu o bâtă de lemn, în cap. Polițiștul care a dispus măsura a scris că ordonanța de reținere începe și expiră la aceeași dată, 26 februarie, ora 15.00. Cu toate acestea, suspectul a rămas în arest, deși avocatul său a depus o plângere care a fost analizată de procurorul de caz.,,Precizăm faptul că demersurile pentru îndreptarea erorii materiale au fost demarate încă de marți. Este vorba despre o eroare de redactare, întrucât bărbatul trebuia să fie reținut de la data de 26 februarie, ora 15.00, până la data de 27 februarie, ora 15.00, în ordonanță prevăzându-se durata măsurii reținerii de 24 de ore. Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru, precum și procurorul de caz au fost înștiințați cu privire la aceste aspecte. Totodată, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Gorj a dispus verificări în cauză”, a declarat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. ,,Era clar că era vorba de o eroare materială. Atât timp cât spui reținerea pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de, până la data de, clar că este o eroare materială și a fost îndreptată de persoana care a făcut această eroare. Polițistul a și văzut-o pe urmă și a procedat la îndreptarea ei. A fost încunoștiințat suspectul”, a precizat, pentru Gorjeanul, Constantin Stică Costescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru. Scandalul între mai mulți tineri a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, în zona Casei de Cultură din Motru și ar fi început de la o adolescentă, care avea o relație cu unul dintre ei. Avocatul tânărului reținut a făcut plângere împotriva ordonanţei de reținere. ,,Trebuie să constaţi că e nelegală, să-l pui pe om liber, să dispui punerea lui în libertate de îndată şi, eventual, să dai o altă ordonanţă şi să-l încarcerezi în baza altei ordonanţe”, a precizat avocatul Cristian Dumitrică.
L.F.