Tânărul din Cocoreni cu dosar penal pentru viol, șantaj și amenințare a unei minore a susținut bacul de toamnă

11229

Bogdan Băloi, tânărul de 20 de ani din Cocoreni, reținut pentru violarea, șantajarea și amenințarea unei minore din Urdari, a susținut, săptămâna trecută, bacul de toamnă. Mai precis, Băloi nu are bacalaureatul, deși spune că a fost admis în Armată la Alba Iulia. Acesta și-a încercat, marți, norocul la bacalaureat, susținând în incinta liceului din Rovinari proba scrisă la matematică. Tânăra de 16 ani din Urdari, care îl acuză pe Băloi de viol, șantaj și amenințare, nu știa că respectivul nu promovase examenul maturității.

Tânărul cercetat în acest dosar a susținut marți proba de matematică, la bacul de toamnă. Examenul a fost susținut în incinta Liceului ,,Gheorghe Tătărescu” din Rovinari. Acesta s-a prezentat la examenul de bacalaureat deoarece are nevoie de diplomă pentru că a fost admis la un examen pentru un serviciu de soldat angajat.
Cariera sa este însă incompatibilă cu dosarul său penal, asta în cazul în care va fi trimis în judecată. Cert este că ancheta continuă, victima fiind audiată recent la poliție, pentru noi probe. Reamintim că, la începutul lunii august, polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj un tânăr de 20 de ani, din comuna Urdari.
Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de viol, act sexual cu un minor, șantaj, lovire sau alte violențe, amenințare și influențarea declarațiilor. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, la data de 28 iulie a.c., tânărul ar fi întreținut raporturi sexuale prin constrângere cu o tânără de 16 ani, din comuna Urdari, în timp ce se aflau în interiorul unui autoturism.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here