După o noapte petrecută în arest, magistrații au decis, marți seara, ca tânărul de 29 de ani, din județul Caraș Severin, prins la volan sub influența băuturilor alcoolice, pe raza municipiului Motru, să fie cercetat în libertate. Acesta a fost pus sub control judiciar, pe o perioadă de 30 de zile. Bărbatul avea permisul de conducere suspendat, tot pentru consum de alcool la volan.,,La data de 7 iunie, polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au identificat în trafic un tânăr de 29 de ani, din județul Caraş Severin, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Motrului, din municipiul Motru, având permisul de conducere suspendat și o concentrație de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la spital, pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană care are acest drept suspendat și care se află sub influența alcoolului, iar a doua zi, având în vedere probatoriul administrat în cauză, față de tânăr s-a luat măsura reţinerii, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Ancheta este coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru.
L.F.