Tânărul care s-a aruncat în fața trenului era cel care furase BMW-ul din Bălești

2631

Un eveniment șocant s-a întâmplat marți seară, la Târgu Jiu, când un tânăr de 26 de ani și-a pierdut viața aruncându-se în fața trenului. Bărbatul este cel care duminică a furat o mașină marca BMW de la Bălești, iar în cursul nopții de 9 spre 10 iunie a provocat un accident cu autovehiculul furat pe raza municipiului Drobeta Turnu-Severin. Ulterior, luni, 10 iunie, tânărul a ajuns în arestul Poliției Gorj pentru 24 de ore, iar marți seară, după ce a fost eliberat, și-a pus capăt zilelor. Acesta era originar din județul Suceava.

„La data de 11 iunie a.c., polițiști din cadrul Biroului Județean Transporturi Feroviare Gorj au fost sesizaţi prin apelul 112, cu privire la faptul că o persoană a fost accidentată mortal de tren, la intrare în stația CFR Târgu Jiu. Polițiștii s-au deplasat la faţa locului, ocazie cu care au constatat că cele sesizate se confirmă, stabilindu-se faptul că pe calea ferată, în apropierea semnalului de intrare în stația CFR Târgu Jiu, un tren, care circula pe relația Craiova – Târgu Jiu, a accidentat mortal o persoană de sex masculin. La fața locului au fost prezente echipaje din cadrul ISU și SMURD Gorj, care au constatat decesul persoanei. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că persoana decedată este un tânăr de 25 de ani, din municipiul Fălticeni, județul Suceava. Mecanicul de locomotivă, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, acesta declarând verbal că în apropierea semnalului de intrare în stația CFR Târgu Jiu a observat o persoană care a sărit din vegetație în fața trenului, fapt pentru care a acționat frâna de urgență și semnalele acustice, însă nu a putut opri la timp. Cadavrul a fost ridicat și depus la S.M.L. Gorj în vederea efectuării necropsiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here