Tânărul arestat pentru tentativa de omor din club cere eliberarea: Noi dezvăluiri făcute de un martor

679

Tânărul de 19 ani, din Bengești-Ciocadia, acuzat că ar fi lovit un minor cu briceagul, în picior și în zona inimii, în timp ce se aflau într-un club din Novaci, a fost arestat preventiv, luni seara, de judecătorii de la Tribunalul Gorj. Suspectul a contestat imediat decizia instanței, însă până la stabilirea verdictului de la Curtea de Apel Craiova, acesta va rămâne după gratii. Încăierarea a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar minorul rănit a fost transportat la un spital din Timișoara. ”Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj privind arestarea preventivă a inculpatului. Dispune arestarea preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 30 de zile. Cu drept de contestaţie în 48 ore de la pronunţare”, a stabilit prima instanță. Rudele sale susțin că este nevinovat și că nu a făcut altceva decât să se apere, după ce el ar fi fost agresat. Suspectul s-a filmat în timp ce se afla în club și a postat imaginile pe internet, cu aproximativ o oră înainte de încăierare. Tânărul de 19 ani este acuzat de tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice. ”Din starea de fapt reţinută de procuror a rezultat că, în dimineaţa zilei de duminică, 5 februarie 2017, organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în jurul orelor 02.00, într-un local aflat în oraşul Novaci, judeţul Gorj, a avut loc o încăierare între mai multe persoane, iar pentru aplanarea conflictului au intervenit organele de poliţie în colaborare cu lucrători ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi. În local în timpul conflictului se aflau circa 100 de persoane. Din cercetările efectuate în cauză până în prezent a rezultat că în timpul scandalului suspectul Gheorghe Boris a scos un cuţit tip briceag cu care i-a aplicat mai multe lovituri persoanei vătămate P.D. care stătea pe canapea şi nu ataca nicio persoană. Leziunile produse au pus în primejdie viaţa persoanei vătămate”, a declarat Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.club 2

Un martor la scandalul sângeros face acuzații la adresa polițiștilor
Un bărbat, martor la scandalul din clubul din Novaci, susține că polițiștii care au mers la fața locului ar fi fost depășiți de această situație, în momentul în care totul s-ar fi transformat într-o bătaie generală.
”Am sesizat că doi, trei tineri au mers spre baie, cineva îi împingea, apoi au mai urmat câteva persoane și de acolo s-au întors împingându-se. S-a pornit un scandal monstru, s-au luat la bătaie. După ce s-au lovit cu pumnii au început să pună mâna pe sticle, pahare, scaune, s-au bătut cam 15-20 de minute. În fața pupitrului erau alții care se băteau. Muzica era oprită de când au plecat spre baie, să nu fie instigați, pentru că manelele instigă, s-a oprit muzica, li s-a spus în microfon să se calmeze că nu rezolvă nimic cu bătaia și cu pumnii și degeaba. Apoi a degenerat, am observat și Poliția cum stătea în ușă și efectiv se uita. Erau doi polițiști care se uitau. Erau și cei de la pază doi, iar unul a fost bătut. După un timp, după ce se mai calmaseră, nu mai erau așa mulți, a venit un polițist și a amenințat cu pistolul. A zis «stai că trag, dacă nu te potolești trag», cel care era acolo s-a uitat peste umăr la polițiști și și-a continuat treaba, dădea cu sticla în cap la om. Polițistul s-a retras, țipând că nu are ce să le facă, nu poate să se bage, cam atât, nu a făcut nimic Poliția. După câteva minute a venit un alt coleg al lui și lovea cu bastonul un bătăuș, dar parcă îl reținea ceva, după care s-a retras. Alt echipaj a venit după ce scandalul nu mai era, cât s-au bătut nu a fost nimeni, în afară de cei doi polițiști și de cei de la pază. După scandal a venit același polițist care a somat cu pistolul și ne-a spus să nu mai intrăm în club pentru că o să vină criminalistica să ia probe și să facă poze. Personal cred că nu și-au făcut treaba, polițiștii au fost niște oameni ca și mine, care au asistat la un scandal. Dacă erau mai bine pregătiți puteau să aplaneze cu mult înainte să se ajungă ca oamenii să fie întinși de la lovituri. Am văzut o persoană care efectiv era târâtă ca pe un sac, ca un cadavru și i se spărgeau pahare în față și Poliția nu reacționa. Efectiv stăteau în ușă și se uitau. Probabil le-a fost frică, nu neg, sunt și ei tot oameni, însă puteau da prin stație de când a pornit și să se mobilizeze”, a spus unul dintre martori, sub protecția anonimatului. De cealaltă parte, reprezentanții IPJ Gorj susțin că oamenii legii au acționat corect. ”În această situație, polițistul, dacă consideră că este depășit la aflarea conflictului și nu poate interveni singur, solicită sprijin la subunitatea de Poliție și intervine atunci când au venit colegii sau ceilalți polițiști pentru sprijin”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.