Tânără moartă, spital executat silit

5886

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu a fost executat silit, în urma unui proces câştigat de familia unei fete, care a murit în spital acum opt ani. Unitatea medicală a rămas fără 420.000 de euro în cont, banii fiind retraşi din fondurile transferate de către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Gorj. „Ni s-a retras suma de 2,3 milioane de lei şi a fost virată în contul executorului judecătoresc. Am apelat la toate soluţiile să eşalonăm plata, dar nu am găsit înţelegerea necesară. N-am luat toate măsurile ca să ne putem asigura salariile. Este greu”, a precizat managerul SJU, Gigel Capotă.
Raluca Tulic avea doar 17 ani, în 2011, când a venit la spitalul din Târgu-Jiu cu o amigdalită. A murit în urma unui şoc anafilactic, provocat de administrarea unui antibiotic la care era alergică.
După şapte ani de procese, Curtea de Apel Craiova a dat verdictul: Spitalul Târgu Jiu va achita 420.000 de euro, în solidar cu medicul ORL Carmen Braia, care a primit şi trei ani de închisoare cu suspendare, pentru malpraxis. La rându-i, o asistentă medicală a fost condamnată la un an şi cinci luni de închisoare tot cu suspendare.
După sentinţă, un executor judecătoresc a deschis procedura de executare silită. Toată suma a fost solicitată spitalului, pentru că medicul Braia nu era solvabil, executorul negăsind bani în conturile doctoriţei. Acum, conducerea spitalului va fi obligată să acţioneze în judecată medicul, pentru a recupera din bani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here