Tânără din Târgu-Cărbunești, bătută de iubit în propria casă

772

O femeie de 30 de ani, din orașul Târgu-Cărbunești, a cerut ajutorul polițiștilor, luni, după ce ar fi fost agresată de concubinul ei, care ar fi amenințat-o cu moartea. ,,La data de 14 octombrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Orașului Târgu- Cărbuneşti, au fost sesizați de o femeie, de 30 de ani, din oraș, cu privire la faptul că, aflându-se la domiciliu, a fost agresată fizic de către concubinul său. Din cercetările efectuate a reieşit faptul că un bărbat de 42 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, pe fondul consumului de alcool, în timp ce se aflau la domiciliul concubinei sale, ar fi exercitat acte de violenţă asupra femeii şi ar fi amenințat-o cu moartea. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de amenințare și violență în familie”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Totodată, poliţiştii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, pe o perioadă de cinci zile. În aceeași zi a avut loc un alt scandal, într-o familie din Țicleni. ,,Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Ţicleni au fost sesizați de o femeie de 44 de ani, din orașul Țicleni, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la locuința sa din orașul Țicleni, a fost agresată de către fiul său, de 20 de ani, din aceeaşi localitate. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie. Totodată, poliţiştii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva tânărului, pe o perioadă de cinci zile”, a mai declarat Miruna Prejbeanu.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here